#ComisiaEuropeana – Eurostat, Oficiul pentru statistică al Uniunii Europene, a publicat ieri, 24 mai, „Dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană – Raport de monitorizare privind progresele înregistrate în direcția îndeplinirii ODD în contextul UE, ediția 2023”, care oferă, prin intermediul unor date statistice, o imagine de ansamblu asupra progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) în UE. Raportul este publicat împreună cu pachetul de primăvară al semestrului european, pentru a spori relevanța acestuia pentru politici și a îndeplini astfel angajamentul actualei Comisii de a integra ODD în semestrul european, sarcină încredințată comisarului Gentiloni.
Raportul arată că UE a înregistrat progrese în direcția îndeplinirii majorității obiectivelor în ultimii cinci ani, în conformitate cu prioritățile Comisiei în domenii esențiale de politică, cum ar fi Pactul verde european, Al 8-lea program de acțiune pentru mediu și Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale. Datele arată că UE a înregistrat progrese semnificative în direcția multor obiective socioeconomice, în timp ce în domeniul mediului se preconizează că progresele vor fi mai substanțiale pe măsură ce statele membre vor pune în aplicare obiectivele ambițioase ale Pactului verde european.
Pentru prima dată, raportul a analizat impactul pe termen scurt al crizelor actuale asupra ODD. Acestea includ criza energetică în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei și al consecințelor pandemiei. Raportul conține, de asemenea, un capitol cu o analiză îmbunătățită a efectelor negative ale consumului UE asupra restului lumii.
Constatări principale
Raportul arată că, în ultimii cinci ani, UE a înregistrat progrese semnificative în direcția îndeplinirii a cinci ODD și a înregistrat progrese moderate în cazul majorității celorlalte obiective. În mod concret:
UE a înregistrat cele mai mari progrese în direcția asigurării muncii decente și a creșterii economice (ODD 8). În 2022, rata de ocupare a forței de muncă în UE a atins un nou nivel record, de 74,6 %, în timp ce rata șomajului de lungă durată în UE a scăzut la un nou nivel record.De asemenea, s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește obiectivele de reducere a sărăciei (ODD 1) și de îmbunătățire a egalității de gen (ODD 5). Ponderea persoanelor afectate de costurile suplimentare pentru locuință a scăzut din 2015, iar câștigurile salariale orare ale femeilor se apropie de cele ale bărbaților.S-au înregistrat, de asemenea, progrese satisfăcătoare în ceea ce privește reducerea inegalităților (ODD 10), asigurarea unei educații de calitate (ODD 4), promovarea păcii și a securității personale pe teritoriul UE și îmbunătățirea accesului la justiție și a încrederii în instituții (ODD 16). Diferențele de venit dintre grupurile de populație mai bogate și cele mai sărace s-au redus, iar UE este pe drumul cel bun în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului conform căruia 45 % din populație ar trebui să aibă studii terțiare. Viața în UE a devenit mai sigură în ultimii ani, deoarece decesele cauzate de omucideri sau agresiuni și incidența percepută a infracțiunilor, a violenței și a vandalismului în cartierele europene au scăzut considerabil. În plus, UE a înregistrat progrese în direcția îndeplinirii obiectivelor în materie de sănătate și bunăstare (ODD 3), în pofida regreselor cauzate de pandemia de COVID-19, precum și în ceea ce privește inovarea și infrastructura (ODD 9).S-au înregistrat progrese moderate ale tendințelor în ceea ce privește consumul și producția responsabile (ODD 12), orașele și comunitățile durabile (ODD 11), viața subacvatică (ODD 14), combaterea foametei (ODD 2), apa curată și salubritatea (ODD 6) și energia accesibilă și curată (ODD 7).Se preconizează progrese suplimentare în ceea ce privește trei obiective – acțiunile climatice (ODD 13), viața terestră (ODD 15) și parteneriatele globale (ODD 17), pe măsură ce statele membre ale UE pun în aplicare deciziile mai ambițioase privind obiectivele de mediu stabilite la nivelul UE. În ceea ce privește acțiunile climatice (ODD 13), UE a stabilit obiective climatice foarte ambițioase și fără precedent pentru 2030 și, în comparație cu acțiunile anterioare, acestea vor necesita mai multe eforturi. UE a pus deja în aplicare măsurile de politică pentru a sprijini aceste eforturi suplimentare, în special prin intermediul pachetului „Pregătiți pentru 55′ ”, care include o revizuire a sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) și prin Regulamentul privind partajarea eforturilor, care stabilește obiective anuale obligatorii privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru statele membre. În domeniul energiei, UE a stabilit, de asemenea, obiective mai ambițioase pentru 2030. Aceasta înseamnă că în următorii ani, în UE se preconizează înregistrarea unor progrese mai importante și în domeniul eficienței energetice și al energiei din surse regenerabile. În ceea ce privește viața pe uscat (ODD 15), deși suprafața zonelor terestre protejate a crescut din 2013, UE continuă să se confrunte cu scăderi constante ale populațiilor de păsări comune și de fluturi de câmp. Eforturile suplimentare necesare pentru a inversa degradarea ecosistemelor sunt prevăzute în Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030, în Strategia UE pentru păduri pentru 2030, lansată anul acesta, și în Strategia UE privind solul, care stabilește un obiectiv pentru 2030 privind refacerea terenurilor și a solurilor degradate și combaterea deșertificării. În ceea ce privește parteneriatele pentru obiective (ODD 17), tendința reflectă parțial efectele ciclice și, în special, creșterea datoriei publice ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19.Context
Obiectivele de dezvoltare durabilă se află de mult timp în centrul procesului de elaborare a politicilor europene, fiind ferm ancorate în tratatele europene și integrate în proiectele esențiale, în politicile sectoriale și în inițiativele Comisiei von der Leyen. Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) ale ei, adoptate de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în septembrie 2015, au dat un nou impuls eforturilor globale de realizare a unei dezvoltări durabile. UE s-a angajat pe deplin să pună în aplicare Agenda 2030 și să îi atingă obiectivele, astfel cum se evidențiază în Pactul verde european și în documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU – O abordare cuprinzătoare”.
Publicația de astăzi este a șaptea dintr-o serie de exerciții anuale de monitorizare lansate de Eurostat în 2017. Ea se bazează pe setul de indicatori ai UE privind ODD, care a fost elaborat pentru a monitoriza progresele înregistrate în direcția îndeplinirii ODD în contextul UE. Raportul de monitorizare a ODD urmărește să prezinte o evaluare obiectivă a măsurii în care UE – în conformitate cu indicatorii selectați – a înregistrat progrese în direcția îndeplinirii ODD în ultimele perioade de cinci ani și de 15 ani.
Tendințele indicatorilor sunt evaluate pe baza ratei lor anuale medii de creștere din ultimii cinci ani. Pentru cei 22 de indicatori cu obiective cantitative la nivelul UE, se evaluează progresele înregistrate în direcția îndeplinirii acestor obiective. Aceste obiective există în principal în domeniul schimbărilor climatice, al biodiversității, al Pilonului european al drepturilor sociale, al consumului de energie și al educației. Toți ceilalți indicatori sunt evaluați în funcție de direcția și viteza evoluției lor.
Informații suplimentare
Dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană — Raport de monitorizare privind progresele înregistrate în direcția atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă în cadrul UE, ediția 2023Dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană – anexa statistică la revizuirea voluntară a UE, ediția 2023Publicația interactivă „SDGs & meˮInstrumentul de vizualizare a „prezentării generale a ODD per țară”Articole din „Statistici Explicate” privind dezvoltarea durabilă în UESecțiune tematică dedicată indicatorilor vizând dezvoltarea durabilă în UEBază de date privind indicatorii vizând dezvoltarea durabilă în UEComunicarea Comisiei „Următorii pași către un viitor european durabil – Acțiunea europeană pentru durabilitate”