Sancțiunile reprezintă unul dintre cele mai vizibile, directe și puternice măsuri adoptate de UE ca răspuns la atacul brutal și neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei, care se traduce inclusiv prin violență sistemică și atrocități împotriva populației civile. Acest pachet impune, de asemenea, sancțiuni suplimentare împotriva Belarusului, având în vedere implicarea sa în această agresiune.
Împreună cu cele cinci pachete precedente, sancțiunile adoptate astăzi sunt fără precedent și sunt menite să exercite o presiune economică sporită asupra Rusiei și să submineze capacitatea acesteia de a finanța războiul împotriva Ucrainei. La fel ca și pachetele de sancțiuni anterioare, aceste ultime sancțiuni au fost stabilite în coordonare cu partenerii internaționali.
Pachetul de astăzi conține o interdicție totală a tuturor importurilor de țiței și de produse petroliere importate pe mare din Rusia, adică 90 % din volumul de petrol pe care îl importăm în prezent din Rusia. Interdicția intră în vigoare după trecerea unor perioade de tranziție menite să permită sectorului și piețelor mondiale să se adapteze și face obiectul unei derogări temporare pentru țițeiul transportat prin conducte, astfel încât să se asigure o eliminare graduală ordonată a importurilor de petrol din Rusia. Aceste măsuri vor permite UE și partenerilor săi să identifice surse alternative de aprovizionare și să reducă la minimum impactul asupra prețurilor petrolului la nivel mondial.
În ceea ce privește restricțiile la export, pachetul de astăzi include restricții privind substanțele chimice care ar putea fi utilizate la fabricarea de arme chimice.
UE a indicat în mod clar că, în plus față de impunerea de sancțiuni, o măsură imperativ urgentă este reducerea dependenței noastre de importurile de energie din Rusia. Comisia a adoptat la 18 mai 2022 Planul său REPowerEU, care are drept scop eliminarea cât mai curând posibil a dependenței de combustibilii fosili ruși și gestionarea crizei climatice.
Pe baza unei propuneri a Înaltului Reprezentant, UE a inclus astăzi pe listă ofițeri de rang înalt din armată și alte persoane care au comis crime de război în Bucea și care sunt responsabile de asediul inuman al orașului Mariupol. Lista include, de asemenea, entități implicate în sectorul militar și de fabricare a echipamentelor și a software-ului utilizate în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Printre persoanele nou incluse pe listă se numără și personalități politice și figuri proeminente ale propagandei și ale vieții economice, precum și persoane care au legături strânse cu Kremlinul.
Pachetul de astăzi conține următoarele elemente:
1) Restricții privind importul de petrol
În 2021, UE a importat din Rusia țiței în valoare de 48 de miliarde EUR și produse petroliere rafinate în valoare de 23 de miliarde EUR. Pe baza unei propuneri comune a Înaltului Reprezentant (al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate) și a Comisiei, statele membre au decis astăzi să impună un embargo asupra importurilor acestor produse. Aceste sancțiuni vor intra în vigoare cu efect imediat și vor elimina treptat importurile de petrol din Rusia într-un mod ordonat. Tranzacțiile de pe piața la vedere și executarea contractelor existente vor fi permise timp de șase luni de la intrarea în vigoare a pachetului, în cazul țițeiului, și timp de opt luni, în cazul produselor petroliere. Statele membre care depind într-o măsură importantă de petrolul transportat prin conducte din Rusia pot beneficia de o derogare temporară și pot continua să primească țiței prin conducte, până când Consiliul va decide altfel. Statele membre care vor beneficia de această derogare nu vor putea însă să revândă țițeiul și produsele petroliere în cauză către alte state membre sau țări terțe.Dată fiind expunerea geografică specifică a Bulgariei, pentru această țară a fost convenită o derogare temporară specială valabilă până la sfârșitul anului 2024, în virtutea căreia Bulgaria va putea continua să importe țiței și produse petroliere pe cale maritimă. În plus, Croația va putea să permită continuarea importurilor de motorină în vid din Rusia până la sfârșitul anului 2023, acest produs fiind necesar pentru funcționarea rafinăriei sale.2) Serviciile de transport de petrol
După o perioadă de tranziție de 6 luni, operatorilor din UE li se va interzice să furnizeze servicii de asigurare și finanțare pentru transportul de petrol către țări terțe, în special pe rutele maritime.Acest lucru va face deosebit de dificilă continuarea de către Rusia a exportului de țiței și de produse petroliere către restul lumii, deoarece operatorii din UE sunt furnizori importanți de astfel de servicii. 3) Măsurile privind serviciile financiare și serviciile pentru întreprinderi
Alte trei bănci din Rusia, printre care cea mai mare bancă a Rusiei – Sberbank, și încă o bancă din Belarus, au fost excluse din sistemul SWIFT. Întrucât aceste bănci sunt esențiale pentru sistemul financiar rus și pentru capacitatea lui Putin de a continua războiul, măsurile restrictive vor accentua izolarea sectorului financiar rus de restul sistemului mondial.Măsurile privind trusturile au fost îmbunătățite și au fost prevăzute excepții adecvate într-o versiune revizuită a dispoziției (de exemplu, în scopuri umanitare sau pentru societatea civilă).Se interzice, de asemenea, furnizarea, în mod direct sau indirect, a anumitor servicii relevante pentru întreprinderi, cum ar fi serviciile de contabilitate, audit, audit statutar, evidență contabilă și consultanță fiscală, serviciile de consultanță în afaceri și în management și serviciile de relații publice, către guvernul rus și către persoanele juridice, entitățile și organismele stabilite în Rusia.4) Suspendarea serviciilor de radiodifuziune
Activitățile de radiodifuziune ale altor trei canale de televiziune ale statului rus – Rossiya RTR/RTR Planeta, Rossiya 24/Russia 24 și TV Centre International – au fost suspendate. Acestea se numără printre cele mai importante canale de dezinformare pro-Kremlin care vizează publicul din Ucraina și din UE și diseminează propagandă în sprijinul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.Mai multe autorități de reglementare din statele membre ale UE au luat deja măsuri împotriva acestor organisme de radiodifuziune și canale controlate de statul rus. Canalele respective vor fi împiedicate, de acum înainte, să își distribuie conținutul în UE, indiferent de forma sau mijlocul de difuzare – prin cablu, prin satelit, pe internet sau prin intermediul aplicațiilor pentru smartphone.S-a interzis, de asemenea, publicitatea pentru produse sau servicii pe canalele mass-media sancționate.5) Restricții la export
Pachetul de astăzi include noi restricții la export. Lista produselor de tehnologii avansate care fac obiectul unei interdicții de export către Rusia a fost extinsă pentru a include și alte substanțe chimice care ar putea fi utilizate în procesul de fabricare a armelor chimice, care sunt deja supuse controlului încă din 2013 pentru alte destinații, cum ar fi Siria. În plus, pachetul de astăzi extinde și mai mult lista persoanelor fizice, a persoanelor juridice sau a entităților asociate cu complexul militaro-industrial rus. Aceste persoane fizice, persoane juridice sau entități sunt implicate în diverse sectoare, cum ar fi electronica, comunicațiile, armele, șantierele navale, ingineria și cercetarea științifică. Prin această actualizare, UE se aliniază la măsurile aplicate de Statele Unite ale Americii și se așteaptă ca și alți parteneri să facă același lucru în viitorul apropiat.Prin acest pachet, Regatul Unit și Republica Coreea sunt adăugate pe lista din anexă a țărilor partenere care au adoptat restricții la export substanțial echivalente.Lista entităților din Belarus care fac obiectul restricțiilor a fost extinsă în mod semnificativ (de la o singură entitate la 25 de entități). Acest lucru este legat de autorizațiile de vânzare, furnizare, transfer sau export de produse și tehnologii cu dublă utilizare, precum și de produse și tehnologii care ar putea contribui la consolidarea tehnologică și militară a Belarusului sau la dezvoltarea sectorului său de apărare și securitate.Informații suplimentare
Comisia și Înaltul Reprezentant sunt pregătite să propună sancțiuni suplimentare ca răspuns la evoluția agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Statele membre sunt responsabile de punerea în aplicare a sancțiunilor. Pentru a se asigura că cele șase pachete adoptate sunt puse în aplicare într-un mod cât mai eficace și mai coerent posibil, Comisia își intensifică activitatea de comunicare cu părțile interesate și diferitele autorități pentru a le furniza orientări și a le încuraja să facă schimb de informații și bune practici.
Pachetul de astăzi se înscrie în continuarea pachetelor de măsuri ample și fără precedent pe care UE le-a adoptat ca răspuns la actele de agresiune ale Rusiei la adresa integrității teritoriale a Ucrainei și la atrocitățile din ce în ce mai cutremurătoare comise împotriva populației civile și a orașelor ucrainene. UE este unită în solidaritatea sa cu Ucraina și va continua, împreună cu partenerii săi internaționali, să fie alături de Ucraina și de poporul ucrainean, inclusiv prin sprijin politic, financiar și umanitar suplimentar.
Pentru informații suplimentare
Întrebări și răspunsuri privind cel de al șaselea pachet de sancțiuni
Site-ul Comisiei Europene privind sancțiunile UE împotriva Rusiei și Belarusului
Site-ul web al Comisiei Europene referitor la Ucraina
Întrebări și răspunsuri privind măsurile restrictive