Comisia a acordat în total 285 de milioane EUR pentru sprijinirea programelor operaționale (PO) ale României, Franței și Germaniei din cadrul Fondului social european (FSE); sprijinul se înscrie în cadrul Asistenței de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei (REACT-EU). Resursele suplimentare sus-menționate vor sprijini cetățenii fără loc de muncă în găsirea unor noi locuri de muncă, vor consolida sistemele de educație, de ocupare a forței de muncă și de sănătate și vor contribui la accelerarea redresării în urma crizei provocate de pandemie.
România primește o sumă suplimentară de 234 de milioane EUR pentru programul său operațional privind capitalul uman. Noile fonduri vor contribui la furnizarea de cursuri pentru 168 000 de elevi defavorizați astfel încât să se compenseze orele de școală pierdute în timpul pandemiei. În plus, noile fonduri vor sprijini crearea de noi locuri de muncă prin intermediul unor stimulente pentru angajare acordate persoanelor care au rămas fără loc de muncă în timpul pandemiei și prin sprijinirea a 295 de noi întreprinderi sociale pentru persoanele care aparțin unor grupuri vulnerabile. Finanțarea suplimentară va sprijini, de asemenea, primele acordate unui număr de 97 000 de lucrători din domeniul sănătății aflați în prima linie în timpul pandemiei.
Franța primește o sumă suplimentară de 24 de milioane EUR pentru programul operațional din cadrul FSE aferent departamentului său de peste mări, Guyana. Fondurile respective vor ajuta elevii expuși riscului de abandon școlar, de exemplu prin intermediul unor programe de sprijin intensiv adaptate și al unui învățământ dual în întreprinderi și în școlile profesionale. Finanțarea suplimentară va sprijini, de asemenea, șomerii și persoanele care au cele mai mici șanse de a intra pe piața forței de muncă printr-o serie de măsuri de incluziune socială și va ajuta lucrătorii să dobândească competențele necesare într-o lume a muncii aflată în continuă evoluție.
În Germania, programul operațional din cadrul FSE din Baden-Württemberg beneficiază de o sumă suplimentară de 27 de milioane EUR pentru a sprijini peste 16 000 de persoane care au fost afectate în mod deosebit de pandemie. Noile fonduri vor ajuta persoanele care au nevoie să acceseze și să utilizeze instrumente și servicii digitale. Unele inițiative specifice vor sprijini, de asemenea, capacitarea socioeconomică a femeilor care provin din familii de migranți. Șomerii de lungă durată vor beneficia de ajutor din partea serviciilor publice de sprijinire a ocupării forței de muncă pentru a-i ajuta să își găsească noi locuri de muncă. Noile fonduri vor sprijini, de asemenea, formarea profesională a lucrătorilor aflați în șomaj tehnic, precum și formarea personalizată a profesioniștilor din domeniul culturii.
REACT-EU face parte din NextGenerationEU și furnizează o finanțare suplimentară în valoare de 50,6 miliarde EUR (în prețuri curente) pe parcursul anilor 2021 și 2022 pentru programele politicii de coeziune aferente perioadei 2014-2020.