Decizia Spaniei de a impune din nou restrictii pentru romani a fost o supriza pentru toata lumea, insa guvernul spaniol avea acest drept in baza legilor europene si poate prelungi aceasta perioada pana in 2014.
Asadar din 22 iulie 2011, romanii din Spania trebuie sa respecte conditiile unui nou statut pentru a putea lucra aici. Din fericire, dialogul purtat de autoritatile romane si Ministerul Muncii din Spania a dus la corectarea a doua aspecte importante din legea restrictiilor, fapt care ofera romanilor mai multe drepturi pe piata muncii. Atasatul de Munca din cadrul Ambasadei de la Madrid, Mihaela Nica, ne-a explicat in detaliu cum au decurs intalnirile cu partea spaniola si care este situatia legala acum a romanilor care necesita un permis de munca.
Reporter: – V-ati asteptat ca aceasta lege sa fie atat de complicata pentru romanii din Spania, care in mare parte sufera acum de o excludere fatisa de pe piata muncii in comparatie cu celelalte nationalitati?
Mihaela Nica: – In acest moment, din punct de vedere legal, autoritatile spaniole considera instructiunile de aplicare clare in sensul ca toti romanii care pe 22 iulie erau activi pe piata muncii spaniole (faceau parte din bolsa de trabajo) nu au nevoie acum de permis de munca (autorizacion de trabajo) la angajare. Mai mult chiar, nici familiile acestora.
Rep: – Pentru foarte multi romani inca nu este clar ce inseamna aceste restrictii? Pe cine afecteaza si pe cine nu? Ce categorie este cea mai afectata?
M. N.: – Cea mai afectata categorie este evident cea a romanilor care doresc sa intre pe piata muncii dupa 22 iulie, indiferent daca inainte de aceasta data se aflau sau nu in Spania. In acest sens vreau sa inteleaga foarte clar toti cititorii dvs. ca exista 2 categorii de cetateni romani: cei ce au nevoie de o autorizatie de munca la angajare si cei ce nu au nevoie de autorizatie de munca. Ambele categorii au drept de munca in Spania.
Din punct de vedere institutional s-a luat hotararea ca Birourile pentru Straini (Oficinas por Extranjeros) sa gestioneze problema lucratorilor romani care dupa data de 22 iulie doresc sa lucreze in Spania, indiferent in ce categorie se afla.
Nu au nevoie de autorizatie de munca romanii care pe data de 22 iulie erau fie angajati, fie inregistrati la INEM ca fiind in cautarea unui loc de munca (fie ei in somaj sau nu). Nu au nevoie nici familiile acestora ? sot/sotie si copii pana la 21 de ani sau peste 21 aflati in intretinere. Extinderea pe care am reusit sa o obtinem este ca nici familiile autonomilor sa nu aiba nevoie de autorizatie de munca. Desigur ca autonomii, care sunt lucratori pe cont propriu, nu au nevoie de autorizatie de munca.
Romanii care au nevoie de autorizatie de munca sunt cei care pe 22 iulie nu faceau parte activ din piata muncii spaniole (nu erau nici angajati, nici someri, nici demandante de empleo) si care nu au nici calitatea de membru de familie a unui cetatean roman cu liber acces pe piata muncii sau autonom.
Rep: – Ati purtat discutii cu autoritatile spaniole toata vara si pana acum. Ce rezultate ati reusit sa obtineti?
M. N.: – Am obtinut constituirea unui grup de lucru pe aceasta tema. In urma activitatii din cadrul acestui grup de lucru s-au clarificat instructiunile emise in data de 22 iulie. Astfel, in data de 16 septembrie a aparut Addenda 1905/16.09.2011 in care este clarificata situatia membrilor de familie. De asemenea, in urma activitatii din saptamana trecuta s-a extins dreptul membrilor de familie de a munci fara autorizatie de munca si la cetatenii romani autonomi. Daca in 22 iulie erau afectati multi romani, in prezent eliminand sotul, sotia si copiii cetateanului roman (angajat, somer, demandante de empleo sau autonom) cu liber acces pe piata muncii, numarul celor afectati de aceasta masura de restrictionare a scazut mult.
Rep: – Cate solicitari primiti de la romani lunar si care este intrebarea cea mai des pusa referitor la restrictii?
M. N.: – Primesc cateva zeci de solicitari zilnic, deci peste 1000 lunar. In afara solicitarilor prin posta electronica, telefonic sau prin intermediul celor 8 consulate romanesti din Spania, am raspuns si solicitarilor unor presedinti de organizatii, participand la intalniri ample cu comunitatea romaneasca (1500 participanti la Madrid, intalnire la Alcala de Henares cu presedinti de organizatii, intalnire la Torrejon de Ardoz).
Rep: – Cand va intra in functiune telefonul verde la care vor putea suna romanii din Spania pentru a se informa cu privire la aceste restrictii? Cum va functiona?
M. N.: – Atat ministerul Muncii cat si Ambasada au finalizat demersurile necesare pentru buna functionare a call center-ului. Pentru punerea in functiune asteptam doar ca tehnicienii de la Telefonica sa definitiveze ultimele detalii. Petentul va telefona la un numar fix spaniol, apelul va fi preluat de catre ambasada si transferat operatorilor instruiti sa dea raspunsuri pe tema restrictiilor impuse pe piata muncii spaniole.
Rep: – Ce recomandari aveti pentru romani care sunt afectasi de aceste restrictii?
M. N.: – Recomand tuturor cetatenilor romani sa se informeze, sa inteleaga clar ca toti au drept de munca in Spania. Sa isi evalueze corect situatia si sa identifice categoria in care se afla pentru a sti exact care le sunt drepturile si ce demersuri trebuie facute pentru a accede pe piata muncii in Spania. De asemenea, le recomand sa nu accepte un refuz verbal din partea unui functionar de ghiseu. Sa solicite o intalnire cu un functionar superior si o rezolutie in scris (resolucion denegada), in cazul in care i se refuza un drept.
Rep: – Romanii vor sa stranga semnaturi pentru revizuirea acestui moratoriu pentru ca restrictiile sa-i afecteze cu adevarat doar pe cei care au sosit dupa 22 iulie. Credeti ca exista sanse pentru a modifica legea astfel?
M. N.: – Comunitatea romaneasca este cea mai mare comunitate de straini din Spania. Poate nu si cea mai unita. Ar fi bine ca glasul comunitatii sa se auda la unison, insa tinand cont intotdeauna de cadrul legal in care ne aflam. Nu putem sa pretindem ca suntem cetateni reali ai UE daca nu cunoastem faptul ca Spania are dreptul, conform legislatiei Uniunii Europene sa impuna 7 ani de zile restrictii pe piata muncii cetatenilor romani. Din 2014 niciun stat membru nu va mai putea restrictiona liberul acces al romanilor care vor dori sa munceasca oriunde in cadrul UE.
Ca exercitiu, va rog sa va imaginati ca in UE va intra un nou stat, anul viitor, in 2012. Romania va avea dreptul ca 7 ani, pana in 2019, sa protejeze locurile de munca pentru nevoile propriilor cetateni si sa nu liberalizeze accesul pe piata muncii romanesti pentru cetatenii acelui stat.