Femeile au fost aduse din România și erau obligate să se prostitueze în parcuri industriale prin amenințări și agresiuni constante.
Una dintre ele a fost chiar violată de unul dintre proxeneți care a și înregistrat scena.
Ancheta poliției spaniole a început în urmă cu câteva luni după ce două românce au denunțat faptul că erau exploatate sexual.
După ce i-au identificat pe presupușii proxeneți, agenții spanioli au organizat un dispozitiv special în urma căruia aceștia au fost arestați.
Agenții au reținut doi bărbați de origine română, acuzați de prostituirea forțată a româncelor, care erau nevoite să-și vândă corpul în zone industriale din preajma Madridului.
Victimele au fost racolate în țară și au fost înșelate cu promisiunea unui loc de muncă decent în Spania.
Cei doi bărbați reținuți de poliție sunt acuzați de trafic de persoane cu scopul exploatării sexuale și pentru comiterea unei agresiuni sexuale.
Cercetările continuă și nu se exclud noi arestări.