Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, l-a nominalizat pe Dacian Cioloş pentru postul de comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Barroso a declarat că Dacian Cioloş este „cel mai competent nume” pe care l-a primit pentru acest portofoliu. Şeful statului român apreciază această propunere drept un succes al diplomaţiei româneşti. Traian Băsescu spune că acest portofoliu înseamnă administrarea unui buget mare al Uniunii şi promovarea unor proiecte europene care implică multe persoane. Comisarii desemnaţi vor fi audiaţi de Parlamentul European în ianuarie, iar noua Comisie îşi va prelua atribuţiile în februarie. Parlamentul European are puterea de a respinge nominalizările chiar şi în cursul audierilor, până când noii comisari europeni îşi vor prelua portofoliile. Comisiile Parlamentului European urmează să îi audieze pe cei desemnaţi drept viitori comisari, în perioada 11-19 ianuarie 2010. Pe 26 ianuarie, europarlamentarii vor vota, într-o şedinţă plenară extraordinară, noua structură a Comisiei Europene.
Dacian Cioloş a declarat că România are şansa de a-şi aduce contribuţia la construcţia europeană: „Preşedintele României a avut curajul să susţină până la capăt această iniţiativă şi, din câte ştiu, s-au raliat, pe urmă, şi celelalte instituţii, inclusiv parlamentul şi partidele politice din parlament. Cred că ăsta e un lucru important şi cred că asta a dat greutate, în cele din urmă, deciziei de acordare a acestui portofoliu”.
Dacian Cioloş este de formaţie inginer agronom. A fost ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale în Guvernul Tăriceanu şi este în acest moment director al Direcţiei Programe de dezvoltare rurală în cadrul Comisiei Europene. A urmat cursurile Facultăţii de Horticultură din Cluj şi a absolvit un masterat ştiinţific la o universitate franceză.
România a îndeplinit până în prezent postul de comisar responsabil pentru multiligvism, prin persoana lui Leonard Orban.