Profesorii din România nu sunt singura categorie socio-profesională care a început protestele de stradă. Seria manifestărilor de nemulţumire a populaţiei, în special a celei angajate în sectorul bugetar, a început săptămâna trecută cu pichetele organizate de „Cartel Alfa” la nivel teritorial.
Nemulţumiţi de prevederile Legii salarizării unitare a personalului bugetar, care au condus la diminuarea lefurilor bugetare, de proiectul noii legi a pensiilor şi îngheţarea salariului minim pe economie la 600 de lei, sindicaliştii din administraţie se pregătesc să iasă în stradă. După o serie de pichetări, ar putea urma o grevă de avertisment în aprilie şi grevă generală în luna mai.
Pensionarii au anunţat şi ei pichetarea sediilor Guvernului şi prefecturilor din ţară în intervalul 22-26 martie, nemulţumiţi de decizia guvernanţilor de a indexa punctul de pensie în raport cu rata inflatiei şi nu în raport cu salariul mediu brut pe economie. Ei mai cer majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie.
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a anunţat acţiuni de protest în Bucureşti pentru 17 şi 18 martie, la care vor participa 7.000 de persoane. Astfel, Capitala urmează a se bloca joi, ca urmare a protestelor la suprafaţă ale transportatorilor şi în subteran ale salariaţilor de la metrou.
Mii de şoferi de la firmele de transport de persoane, taximetrişti şi instructori auto vor mărşălui pe străzile Bucureştiului, cerând prelungirea autorizaţiilor până în 2016, o lege unică a transporturilor şi o hotărâre de guvern prin care firmele de transport neautorizate să fie amendate.
Începând cu 18 martie, angajaţii Metrorex urmează să intre în grevă generală pe termen nelimitat, metroul bucureştean urmând a fi închis zilnic între orele 04.00 şi 16.00, până la soluţionarea cererilor de majorare a salariilor angajaţilor. Lucrătorii de la metrou reiau practic greva din luna noiembrie 2009, care a fost sistată în urma declarării în afara legii a conflictului de muncă, pe care Curtea de Apel Bucureşti a declarat-o între timp ca fiind legală.
Sindicatele din domeniul sănătăţii nu au definivat înca un calendar al protestelor, însa vor trimite ministrului Attila Cseke o scrisoare deschisă cu mai multe propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei din sistemul sanitar, prin care vor cere să nu se facă disponibilizari în sistem şi să fie menţinute salariile. Ele îi vor cere ministrului consultări cu toţi partenerii sociali şi semnarea unui Pact Naţional pentru Sănătate, pe modelul celui asumat de partide anul trecut în domeniul educaţiei. Consiliul Sanitas, programat pentru 15 aprilie, va tranşa toate problemele din sistemul sanitar, iar dacă sindicaliştii nu vor ajunge la un acord cu autorităţile, se va discuta despre un posibil calendar al protestelor.
În aceasta lună, sindicatele din agricultură vor protesta faţă de subfinanţarea în domeniu. Federaţia Agrostar va picheta minsterele Agriculturii şi Finanţelor, urmând a cere subvenţii şi scăderea accizelor pentru motorină.