Joi, 28 Aprilie 2022
Reprezentantul pentru Comerț al Statelor Unite (United States Trade Representative – USTR), agenția Guvernului SUA care se ocupă de relațiile comerciale internaționale, a publicat Raportul Special 301 pentru 2022, în care, pentru prima dată în peste 25 de ani, România este scoasă de pe ”Lista de Atenționare” (Watch List), fiind astfel recunoscut formal că avem capacitatea de a depăși limitele semnalate anterior în ce privește protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.
USTR identifică, prin Raportul Special 301, țările care nu asigură o protecție adecvată și eficientă a drepturilor de proprietate intelectuală și/sau accesul corect și echitabil pe piață pentru afacerile care se bazează pe protecția proprietății intelectuale. Raportul se publică anual începând din 1989.
România s-a aflat pe ”Lista de Atenționare” (Watch List) prima dată în 1995 și, după 3 ani de observație, a intrat pe această Listă unde s-a regăsit în mod constant din 1999 până în 2021, fiind singurul stat membru UE pe Lista în referință.
Eliminarea României de pe Lista de Atenționare din Raportul Special 301 reflectă recunoașterea pașilor semnificativi pe care România i-a făcut în ultimul an pentru a îmbunătăți protecția și aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală, precum și atenția Guvernului României în eficientizarea acestui domeniu cu o contribuție majoră la dezvoltarea economică şi socio-culturală a societăţii.
Astfel, conform anunțului USTR, printre motivele acestei evoluții pozitive s-au aflat numirea primului Coordonator național în domeniul proprietății intelectuale, respectiv Sorin Costreie, consilier al primului-ministru, înființarea unei noi unități în cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române, specializată în cazurile de piraterie online, alocarea unor ofițeri suplimentari pentru investigațiile de proprietate intelectuală și reluarea organizării de către Serviciul pentru coordonarea activității Ministerului Public în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a întâlnirilor Grupului de Lucru pe probleme de Drepturi de Proprietate Intelectuală, un parteneriat public-privat creat ca o structură de sprijin a activităților de prevenire și combatere a încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală.
Sorin Costreie, consilier al primului-ministru, Coordonator național în domeniul proprietății intelectuale, a declarat: ”România prioritizează parteneriatul comercial cu Statele Unite ale Americii și consideră anunțul de astăzi ca un semnal de recunoaștere și încurajare pentru adâncirea acestei cooperări. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm să colaborăm cu SUA și cu ceilalți parteneri ai noștri în angajamentul nostru comun față de protecția și asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.”
Informațiile din acest comunicat sunt bazate pe datele publicate pe site-ul United States Trade Representative. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați pagina https://ustr.gov/about-us.
Pentru un istoric complet al Rapoartelor Special 301 publicate, a se vedea https://ustr.gov/issue-areas/intellectual-property/special-301/previous-special-301-reports
Pentru comunicatul de presă al USTR din 27 aprilie 2022, a se vedea https://ustr.gov/about-us/policy-offices/press-office/press-releases/2022/april/ustr-releases-2022-special-301-report-intellectual-property-protection-and-enforcement