Guvernul României a decis să blocheze şi în 2011 posturile prin angajarea doar a unui funcţionar la şapte posturi eliberate, motivând că ieşirea din recesiune este „lentă”, şi estimează astfel o reducere a costurilor de personal cu 350 milioane lei, dar şi o scădere a încasărilor din taxele plătite de angajaţi.
Decizia a fost luată prin ordonanţă de urgenţă, avizată de Executiv încă din luna noiembrie. Ordonanţa, obţinută de MEDIAFAX, prevede suspendarea până la 31 decembrie 2011 a procedurilor de ocupare prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice.
Actul normativ stabileşte că ocuparea posturilor vacante din toate instituţiile şi autorităţile administraţiei centrale, indiferent de forma de finanţare, poate fi aprobată doar de Guvern, prin memorandum, cu încadrarea într-un procent de maximum 15% din totalul posturilor ce se eliberează, respectiv prin angajarea doar a unui funcţionar pentru şapte posturi vacantate.