Romania se afla printre singurele trei tari unde sumele de bani trimise de lucratorii din Spania au crescut in 2010, potrivit datelor actualizate ale Bancii Spaniei, si prezentate de Remesas.org, anunta Agerpres citata de Bursa.ro. Anul trecut, romanii au trimis acasa 381 de milioane de euro, adica o suma totala cu 4% mai mare fata de cea transmisa in anul anterior.

China, Paraguay si Romania sunt primele trei tari in care sumele transmise din Spania au crescut fata de 2009, arata portalul mentionat.

Cele mai mari sume de bani trimise din Spania au ajuns in 2010 in Columbia (1,28 miliarde de euro), in Ecuador (920 de milioane de euro) si Bolivia (611 milioane de euro). Romania se afla pe locul patru in aceasta ordine, iar sumele trimise in tara au fost cu peste 17 milioane de euro mai mari decat in anul 2009.