Ambasada României din Spania a mai eșuat o dată în încercarea de a apropia pozițiile dintre cele două state pentru aprobarea dublei cetățenii.
Mai mult, misiunea diplomatică, pe care Gabriela Dancău o conduce printr-un al doilea mandat, lipsit de realizări, nu a reușit să ducă la bun sfârșit nici măcar organizarea unei ședințe comune de guvern, dar se laudă cu 140 de ani de relații diplomatice.
Cel puțin 1 milion de român au rezidența oficială în Spania, iar autoritățile române nu reușesc deloc să capteze interesul oficialilor spanioli pentru aprobarea unui decret privind dubla cetățenie. Toate vizitele oficiale se termină cu pupături, mă rog, acum doar cu saluturi de la distanță, din cauza pandemiei.
România vrea să copieze de la spanioli politica de violență de gen
Ultima vizită oficială la Madrid a președintei Senatului, Anca Dragu, a fost un simplu schimb de amabilități diplomatice, deși au venit la Madrid o armată de oficiali (Anca Dragu – USR, Alina Gorghiu – PNL, Oana Ursache – USR, Iulian Lorincz – USR, Simina Tulbure – USR), dornici să respire aerul libertății, după lockdown.
Președinta Senatului ne spunea la acea vizită, în luna mai, la Madrid, că existau șanse mari să aibă loc, în iunie, o reuniune bilaterală la nivel de guvern între România și Spania.
După cum s-a văzut, reuniunea la nivel înalt nu a mai avut loc, dar Pedro Sanchez a reușit să organizeze o nouă ședință comună de guvern între Spania și Polonia. Culmea, întâlnirea a avut loc în Alcalá de Henares, unul din orașele spaniole cu cei mai mulți rezidenți români.
Anca Dragu a venit la Madrid degeaba
Pe lângă faptul că unele vizite par să fie făcute doar ca să ne aflăm în treabă, majoritatea reuniunilor bilaterale cu oficialii spanioli sunt urmate de schimbarea din funcție a celor implicați. Președinta Senatului României, Anca Dragu, a avut cele mai strânse discuții cu omologul ei, Pilar Llop Cuenca.
Ce să vezi? După 2 luni, noul președinte al Senatului spaniol a devenit Ander Gil și este o nouă ocazie irosită de diplomații României, care nu se pot mândri cu nicio realizare, nici de data asta.
Ca să nu mai reluăm istoria de la capăt se poate citi lista cu vizitele inutile la Madrid, într-un editorial publicat acum 6 ani.
Ratări cu poarta goală la Madrid
Spaniolii s-au arătat întotdeauna deschiși să colaboreze cu partea română, dar nenumăratele întâlniri la nivel de miniștri și secretari de stat nu au dus nicăieri.
Oficialii români ajung la Madrid, unde se îmbată cu amabilitatea diplomatică a oficialilor spanioli și au impresia că sunt speciali. Ambasada României de la Madrid ar trebui să-i coboare cu picioarele pe pământ, în loc să-i lase să plutească printre nori și să le explice că așa este diplomația occidentală: amabilă.
Contextul Spania – Franța este favorabil
Nici acum, când Spania și Franța au semnat un acord bilateral de recunoaștere a dublei cetățenii, nu a apărut nicio inițiativă din partea autorităților române pentru o negociere. Proiectul a fost inițiat chiar de Spania, care avea interesul de a recupera comunitatea de spanioli refugiați dincolo de Pirinei, în epoca dictaturii. Acest lucru creează un precedent favorabil României, dacă ar fi cineva capabil să se intereseze de asta.
Dubla cetățenie româno-spaniolă nu este doar o problemă de care se lovesc acum sute de mii de copii născuți în Spania, ci și miile de spanioli stabiliți în țara noastră.
Probabil că tot spaniolii ne vor oferi la un moment dat posibilitatea de a avea dubla cetățenie, pentru că „ai noștri” nu fac nimic.
Comunicatul Ambasadei de la vizita Ancăi Dragu la Madrid se poate citi aici. Nu veți găsi nimic nou despre problemele reale ale românilor din Spania.