Atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid au lăsat o rană adâncă în sufletele celor care aveau pe cineva drag in trenurile care au fost aruncate in aer de teroristi.
Au trecut 10 ani şi timpul a vindecat rănile fizice, însă, nimeni nu poate uita oroarea trăită în acea dimineaţă obişnuită de joi, 11 martie, cand 10 bombe au explodat in patru trenuri pline cu oameni care mergeau la munca.
Trenurile plecaseră din Alcala de Henares pe ruta regionala de Cercanias din Coridorul Henares, care trece tocmai prin zona în care traiesc zeci de mii de români.
Vagoanele pline de călători au fost aruncate în aer la 7:40 în Atocha, El Pozo şi Santa Eugenia. Teroriştii plasaseră bombe camuflate în rucsaci pe care le-au detonat cu ajutorul unor telefoane mobile.
Au murit 190 de oameni, pe loc, si alte doua persoane au decedat dupa aceea; una in spital şi cealaltă în urma exploziei din Leganes, când 7 teroristi s-au aruncat in aer, la 3 saptamani dupa atentate, în timp ce erau inconjurati de politie.
Peste 1800 de oameni răniţi
Spitalele din Madrid au fost blocate în 11 martie şi în zilele următoare de numărul mare de răniţi (1857 de persoane), iar centrul de convenţii IFEMA a fost transformat într-o imensă morgă în care oameni disperaţi îşi căutau copiii, părinţii, soţii sau prietenii.
Cele mai grave atentate din istoria Europei au ucis 16 români, care se aflau în trenurile de la Madrid. Mulţi alţii au supravieţuit şi astăzi încearcă să depăşească durerea.
„In primul moment, dupa ce mi-am revenit din incostienta nu-mi dadeam seama ce a avut loc. Nu-mi simteam picioarele, nu-mi simteam mainile, nu stiam daca sunt intreg sau nu. Simteam doar o durere mare in piept si un zgomot foarte puternic in urechi. Nu auzeam de fapt in jur decat acel zgomot care persista in urechile mele„, ne povesteşte Lorin Ciuhat, unul dintre românii care au scăpat cu viaţă din trenurile morţii.
Lorin ne-a mărturisit că nici astăzi nu-şi poate stăpâni emoţia şi lacrimile, pentru ca ceea ce a trăit atunci l-a marcat pentru totdeauna.
„Un barbat pe nume José si pe care il consider ingerul meu pazitor m-a scos din vagon şi m-a pus pe o bordură. Atunci am vazut trenul de afara aşa cum arăta. Vagoanele erau distruse, multe cadavre in lungul trenului, geamuri rupte, corpuri sfartecate atarnand pe la geam… Cu toate ca au trecut 10 ani aceste imagini încă persistă„, spune Lorin, afectat de emoţie.
A scăpat cu viaţă şi a câştigat un prieten pentru totdeauna
La scurt timp dupa atentate, Lorin Ciuhat a scris o carte în care povesteşte tot ceea ce a trăit. Din cauza atentatelor a rămas cu sechele, dar una dintre cele mai mari dureri este faptul ca nu poate sa uite.
„Medicii mi-au spus atunci că în câteva luni totul se va şterge şi că voi uita. Au trecut 10 ani şi lucrurile acestea nu s-au şters. Nu ştiu dacă vreodată se vor şterge, pentru că atât de bine s-au imprimat în memoria mea, încât de multe ori după aceea, şi acum, mă trezeam cu mirosul de explozibil în nas. Mintea procesa până acolo încât îmi reamintea şi mirosul acela de arsură din tren„, ne spune Lorin, care păstrează încă ceasul care a rămas blocat la ora 7:39 în data de 11 martie 2004.
„Asta îmi aduce aminte că eu m-am născut a doua oară la acea dată„, ne mărturiseşte Lorin care este îmbărbătat de prietenul său cel mai bun, Javier Gismero, de asemenea, victimă a atentatelor din 11 martie.
S-au cunoscut în spital şi au trecut împreună prin calvarul care a urmat. De atunci sunt ca fraţii, iar familiile lor s-au împrietenit într-atât încât Javier a vizitat deja România şi s-a îndrăgostit de mâncarea românească.
Javier Gismero era ofiţer în momentul atentatelor şi plecase mai devreme de acasă în acea zi de 11 martie. Din cauza exploziilor a suferit sechele care l-au determinat pănă la urmă să părăsească serviciul militar activ.
Nu se ştie cine a fost în spatele teroriştilor
Rezultatul anchetei privind tragedia din 11 martie nu îi mulţumeşte nici pe el şi nici pe Lorin, pentru că se aşteptau la mai multe dezvăluiri şi la pedepsirea tuturor responsabililor.
„În primele zile se spunea ca toţi eram în acele trenuri şi într-adevăr aşa a fost dintr-o anumită perspectivă. Dar tot aşa, cu toţii ne-am dat jos din trenul pentru descoperirea adevărului. Spun asta pentru că după 10 ani continuăm să avem numeroase dubii şi cu toate că a avut loc un proces, care s-a încheiat prea repede în opinia mea, cred ca este necesar ca într-un astfel de atentat să se redeschidă pentru că sunt multe detalii neclare şi până când nu se cunoaşte tot adevarul nu se vor închide rănile„, spune Javier Gismero, colonel în rezervă.
Procesul atentatelor din 11 martie s-a încheiat în 2007 cu 21 de condamnări, dar şi cu 3 achitări pentru cei care erau bănuiţi că ar fi fost în spatele planului. Instanţa a stabilit că nu se cunoaşte cine a fost creierul celor mai atroce atacuri teroriste din istoria Europei, dar că celula islamistă din Spania era inspirată de Al Qaeda.
Atentatele care au schimbat guvernul
Tragedia a schimbat în 2004 şi raportul forţelor pe scena politică. Partidul Popular a pierdut la câteva zile alegerile în faţa Partidului Socialist, iar noul premier José Luis Rodriguez Zapatero a retras la scurt timp trupele spaniole din Irak.
Multă vreme au existat dispute cu privire la adevăraţii autori ai atentatelor, în timp ce o parte a societăţii spaniole susţinea ipoteza unui implicări a organizaţiei separatiste basce ETA. Mai mult, ziarul El Mundo a încercat să demonstreze că principalul condamnat, marocanul Jamal Zougam, ar fi ajuns în inchisoare pentru că două românce, martori protejaţi, ar fi minţit la proces. În cele din urmă, petiţia a fost anulată de instanţă, iar sentinţa a rămas aceeaşi.
Cea mai tristă zi din istoria Spaniei
La 10 ani după atentate, victimele sunt omagiate de oficialităţi şi de toţi cetăţenii care trăiesc cu solemnitate doliul unei zile care va rămâne în istorie pentru totdeauna.
{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}
