Autorităţile române de la Madrid avertizează cetăţenii români cu privire la creşterea numărului de cazuri de înşelăciune a familiilor din ţară care sunt mintite că rudele lor din străinătate au avut accident.
Ambasada României informează că, în ultima perioadă, misiunea diplomatică a primit mai multe sesizări ce au ca obiect infracţiuni de înşelăciune săvârşite prin intermediul telefonului mobil.
Modul de operare poartă denumirea generică „Accidentul”: sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere etc.) au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de către organele de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime).
Victimele sunt în special persoane în varsta
Sumele de bani reprezintă onorariul avocaţilor ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie, suspecţii solicită telefonic diferite sume de bani aparţinătorilor, utilizând calităţi false (avocat, procuror, poliţist, medic sau chiar pe cea de funcţionar consular/diplomat).
În general, victimele sunt alese din rândul persoanelor vârstnice – vulnerabile – care, în prima fază, sunt contactate pe telefoanele fixe, fără afişaj electronic automat al numărului apelant, aceasta fiind o măsură de precauţie a suspecţilor.
Sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate, victimele nu mai reţin, de cele mai multe ori, detaliile discuţiilor şi sunt uşor influenţabile, astfel încât, cu foarte mare uşurinţă, acceptă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de suspecţi.
Recomandările Ambasadei Romaniei din Spania
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Ambasada României la Madrid recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment, solicitând cât mai multe detalii despre persoana care vă notifică incidentul (numele şi prenumele complet, calitatea oficială, număr de telefon de la instituţia pe care pretinde că o reprezintă, detalii privind locul şi împrejurările în care a avut loc evenimentul semnalat, adresa spitalului sau a comisariatului de poliţie etc.).
De asemenea, Ambasada subliniază faptul că misiunea diplomatică sau autorităţile poliţieneşti/judiciare nu pretind aparţinătorilor achitarea unor sume, indiferent sub ce pretext, şi orice informaţie primită telefonic trebuie verificată.
Pentru a veni în sprijinul dvs. Ambasada României la Madrid vă recomandă următoarele:
Înainte de a vă oferi ajutorul, analizaţi şi ţineţi cont de aspectele de mai jos:
1. În cazul unui accident nu se impune plata unor despăgubiri decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin intermediul unor societăţi de asigurări. Totodată, indiferent de locul producerii – în România sau în străinătate – orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare legală:
investigarea evenimentelor grave din oficiu de către poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv;
înţelegerea amiabilă a părţilor doar în cazul accidentelor uşoare – tamponare -, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.
Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale.
2. Oricine poate fi victima unui accident, dar într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale. Într-adevăr unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă. De aceea, în niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.
3. De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un eveniment deosebit în care este implicat un cetăţean român în străinătate (de muncă, rutier, agresiune, atentat terorist etc.) este, de obicei, anunţat de către persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru, fără nici un fel de condiţionare financiară. Chiar dacă ar putea exista alte surse care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde vreo acţiune.
În niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la misiunea diplomatică sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie din România.
Măsuri de precauţie pentru a evita astfel de înşelăciuni:
– Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment (cereţi date despre unitatea medicală sau de poliţie unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare);
dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia pentru a vă acorda sprijin;
{loadposition publi-in-article}
– Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător; este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;
– Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini;
– Anunţaţi rudele apropiate din România, în special cele în vârstă, cu privire la acest gen de înşelăciuni şi instruiţi-le cum să acţioneze în astfel de cazuri.