Românii care muncesc în străinătate vor trebui să-şi lase copiii rămaşi în ţară în întreţinerea unei persoane din familie, altfel pot primi amenzi între 2.500 şi 10.000 de lei. Această prevedere face obiectul unui articol dintr-o lege aprobată deja de Senat, care mai prevede că românii care au copii în întreţinere şi doresc un contract de muncă în străinătate sunt obligaţi să anunţe Serviciul public de asistenţă socială sau Consiliul Local cu 40 de zile înainte de a pleca. Cadrele didactice care nu vor reclama imediat la acest serviciu dacă află despre abuzuri asupra copiilor celor plecaţi sau autorităţile locale care nu asigură suficienţi asistenţi sociali pot fi, la rândul lor, sancţionate.