Candidatura capitalei Spaniei la găzduirea Jocurilor Olimpice din 2016 a costat, concret, 37,8 milioane de euro din septembrie 2006 până acum, iar din această cantitate, doar suma de 17 milioane a fost suportată de municipalitate. Restul cheltuielilor au fost acoperite din fondurile sponsorilor. Primarul Madridului, Alberto Ruiz Gallardon, a spus că suma cheltuită este de aproximativ 5,5 milioane anual şi poate fi considerată mai degrabă o investiţie, decât o pierdere, chiar dacă obiectivul nu a fost atins.
Ruiz-Gallardón a remarcat faptul că prin aceste cheltuieli „Madridul s-a aflat practic în toată lumea” datorită prezenţei în numeroase ştiri referitoare la candidatură şi că „nu există publicitate la un preţ aşa de mic„.
La şedinţa Consiliului Olimpic Internaţional de la Copenhaga din 2 octombrie, Rio de Janeiro a fost oraşul care a primit sarcina de a găzdui Jocurile Olimpice din 2016. Madridul a pierdut din cauza regulii nescrise a rotaţiei continentelor şi mai ales pentru că la JO din 2020 vor să candideze şi capitale europene precum Paris sau Roma. Din această cauză, chiar dacă a ajuns în finală, mai bine de două treimi din voturi au fost mereu favorabile schimbării continentului pentru că în 2012, JO se vor organiza la Londra. Madridul nu a decis încă dacă va candida şi pentru 2020.