La Senat a fost depus de curând proiectul unei legi a falimentului persoanelor fizice. Prin această lege, o persoană care nu-şi mai poate plăti ratele pentru un credit va putea să ceară instanţei să fie declarată în stare de insolvenţă. Împotriva ei banca nu va mai putea să întreprindă acţiuni de executare silită, va opri curgerea dobânzilor şi a penalităţilor, respectiv îi oferă o perioadă de timp în care îşi poate redresa financiar situaţia. Analizând situaţia financiară a persoanei care solicită declanşarea procedurii de insolvenţă, instanţa de judecată va propune tuturor creditorilor pe care îi are persoana respectivă, prin intermediul unui practician în insolvenţă, un plan de redresare a situaţiei financiare a persoanei, ţinând cont de contextul familial.
Dacă pe perioada derulării planului de redresare, care se poate întinde până la trei ani, situaţia financiară a persoanei respective nu se redresează, garanţiile sunt executate de către creditorii care au dreptul să le execute. În momentul în care se închide procedura se constată că nu s-a mai putut face absolut nimic, se ajunge la vânzarea bunurilor.