În perioada 4-8 decembrie 2009, va avea loc la Madrid cea de a-III-a ediţie a târgului de produse şi servicii pentru imigranţi INTEGRA, la care România are statutul de invitat special (“pais amfitrion”). Acest statut presupune alocarea unui spaţiu privilegiat ţării noastre în ceea ce priveşte desfăşurarea manifestării şi comunicarea publică.
Intenţia Ambasadei este ca asociaţiile româneşti din Spania să fie o parte activă în concretizarea participării României la acest eveniment, în ideea oferirii unei imagini reprezentative a prezenţei româneşti în societatea spaniolă.
În acest sens, am aprecia dacă ne-aţi putea transmite fotografii/portrete de români din Spania, personalităţi sau persoane obişnuite, indiferent de vârstă sau profesie, în vederea realizării unei expoziţii fotografice asupra profilului uman şi sociologic al comunităţii româneşti.
Aşteptăm imaginile dvs., în format digital şi la o rezoluţie corespunzătoare, pe adresa ciprian.baltoiu@embajadaderumania.es.
De asemenea, vă rugăm să ne transmiteţi sugestii în ceea ce priveşte eventuala contribuţie a asociaţiei dvs. în cadrul manifestărilor culturale care vor însoţi participarea României la acest eveniment (momente artistice, colecţii de artizanat, meşteri populari, etc).
Maria Ligor – ambasador