Ataşatul pentru afaceri interne al Ambasadei României din Spania, subcomisarul Eliodor Tanislav, a fost decorat, de ziua naţională a Spaniei, de către Ministerul de Interne spaniol cu distincţia “Crucea Ordinului de Merit al Gărzii Civile” cu însemn alb. Potrivit unui comunicat al ambasadei, subcomisarul Eliodor Tanislav a primit distincţia pentru contribuţia adusă la combaterea criminalităţii în Spania, „acordarea acestei distincţii venind să confirme excelenta colaborare bilaterală existentă între cele două ţări şi între cele două ministere de interne dintre cele două state„.
Ceremonia a avut loc la Cartierul General al Gărzii Civile din Madrid, în prezenţa Subdelegatului Guvernului (Prefectului), a oficialilor de rang înalt din cadrul Ministerului de Interne spaniol şi din cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii, precum şi a ataşaţilor de interne din UE, acreditaţi în capitala Spaniei.
Acordarea acestei decoraţie este unul dintre numeroasele semne pozitive ale colaborării dintre cele două ministere de Interne, care în ultimii ani şi-a arătat roadele prin finalizarea multor operaţiuni importante.