Ignoranța presei spaniole în ceea ce priveşte relatarea evenimentelor privitoare la imigranți şi la străini, în general, este din ce în ce mai evidentă, mai ales că au trecut deja câțiva ani buni de când Spania a devenit o destinație favorită pentru străini, fie ei cu bani sau fără, iar jurnaliştii ar fi trebuit să se învețe deja cu asta.
Recent, într-o conferință de presă, un jurnalist spaniol întreba dacă cutare român are acte în regulă, în condițiile în care au trecut deja 2 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană, moment din care beneficiem de toate drepturile unui cetățean european.
Acesta este doar un exemplu dintre cele multe în care presa spaniolă greşeşte față de străini şi poate nepermis de mult față de românii din Spania, despre care a lăsat să se creeze o falsă reputație de delincvenți sau de oameni lipsiți de educație. Este adevărat că mai sunt şi picături pozitive în oceanul denigrărilor, cum sunt acele reportaje în care românii apar în diferite circumstanțe provocate de alte evenimente cum este criza, dar niciodată transmiterea acestor ştiri nu pleacă din dorința jurnalistului spaniol de a relata ceva despre români. Criza economică, prăbuşirea sectorului construcțiilor, şomajul, alegerile electorale şi alte subiecte de acest gen sunt poate singurele motive pentru care mai apar şi relatări pozitive sau măcar apropiate de realitate, atunci când vine vorba despre românii din Spania. În rest, presa spaniolă preferă să vorbească despre imigrație sau despre străini doar atunci când nu are încotro.
În general, această situație se produce din lipsa de cunoaştere a comunităților şi mai ales pentru că jurnaliştii spanioli văd în domeniul imigrației un subiect greu de urmărit şi unde îşi găsesc cu mare greutate surse de încredere, pe lângă cei câțiva intervievați ”de serviciu”. Pentru un jurnalist spaniol este de ajuns să vorbească cu un preşedinte de asociație românească sau cu un român obişnuit ca să transmită opiniile acestuia ca fiind generale şi reprezentative pentru toată comunitatea, din comoditate sau din dorința de a scăpa de un domeniu pe care nu-l domină.
Din nefericire, puținii români care au devenit ”sursele” sau indicatorii de opinie pentru unii jurnalişti spanioli deseori nu ştiu să-i reprezinte pe toți românii cu toate că au deja meritul că vorbesc în numele lor de români. Pe lângă lipsa de orientare a jurnaliştilor spanioli se adaugă şi lipsa impardonabilă a asociațiilor româneşti care nu ştiu să atragă atenția presei naționale spaniole asupra activităților lor şi nu cunosc canalele de comunicare cu aceasta. Probabil că acest lucru nu se întâmplă doar în cazul românilor, însă să nu uităm că noi suntem a doua naționalitate din Spania şi imaginea noastră este disproporționată de câteva evenimente negative, cărora presa spaniolă le dă importanța cuvenită în condițiile în care evenimentele pozitive nu ajung până pe masa prezentatorilor de ştiri.
Din nefericire, pe fondul acestei situații, în care pe lângă problemele obişnuite de străin în țara altuia mai apare şi sentimentul de autoculpabilitate provocat de mediatizarea câtorva ştiri negative, românii sunt îndemnați să o apuce pe două căi. Unii, în mod paradoxal, devin ultranaționalişti căutând doar ce este românesc şi negând tot ce are legătură cu Spania, în timp ce alții vor să-şi ascundă originea română, fie că le este ruşine de imaginea noastră, fie pentru că dezgustul față de România instituțională este atât de mare încât îşi doresc să nu se fi născut în țara noastră frumoasă (fără vină că e populată). Integrarea este un fenomen în care este implicată şi societatea spaniolă sau ar trebui să fie şi acest lucru se va observa atunci când în presa spaniolă vor fi reflectate toate opiniile în aceeaşi măsură.
