Preasfinţitul Părinte Damaschin Coravu a trecut în nefiinţă în ziua de 23 aprilie 2009, la ora 22.00. Născut la 14 septembrie 1940 în Craiova, părintele Damaschin a fost şi episcop – vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, a reprezentat Biserica Ortodoxă Română la peste 50 de congrese, conferinţe şi întruniri teologice din ţară şi străinătate (Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Spania), a publicat în ţară şi în străinătate cărţi, studii, articole şi reportaje. Ca arhipastor al Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Damaschin a finalizat Catedrala Episcopală din Slobozia şi s-a remarcat mai ales prin dorinţa de a fi cât mai des în mijlocul credincioşilor, slujind în aproape toate bisericile din eparhie. Slujba înmormântării a fost oficiată de Părintele Patriarh Daniel, împreună cu alţi 15 ierarhi şi majoritatea preoţilor din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.
Până la alegerea unui nou episcop al acestei eparhii, locţiitor de episcop al Sloboziei şi Călăraşilor va fi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.