De la două camere confort II la garsonieră confort I. Preşedintele Traian Băsescu a propus săptămâna trecută introducerea unui sistem parlamentar unicameral. Singura soluţie pentru trecerea de la actualul sistem parlamentar la unul unicameral este revizuirea Constituţiei. Sub pretextul simplificării procesului legislativ şi al diminuării cheltuielilor bugetare şi a numărului actelor de corpuţie prin reducerea numărului de parlamentari, Băsescu a propus un legislativ compus doar dintr-o singură cameră, cu mai puţini reprezentanţi, respectiv 300 în loc de 471, câţi sunt acum în Senat şi Camera Deputaţilor.
„Motivele pentru care susţin acest lucru sunt cele pe care le-am prezentat frecvent atunci când am invitat partidele să discutăm despre reforma constituţională. Vă aduceţi probabil aminte că am avut angajamentul partidelor în 2005 că vor activa comisia pentru revizuirea Constituţiei. Sigur, nici un partid nu s-a ţinut de cuvânt. După alegerile din 2008, am avut aceeaşi întâlnire la Cotroceni, de această dată cu partidele care formează marea coaliţie. Au promis ca vor activa comisia constituţională în Parlament, n-au făcut-o, şi atunci singura soluţie pentru a împinge lucrurile înainte este consultarea poporului, organizarea unui referendum”, a declarat Traian Băsescu.
Deşi preşedintele a propus organizarea acestuia pe data de 22 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, introducerea automată a parlamentului unicameral prin intermediul referendumului nu este posibilă, referendumul reprezentând o procedură consultativă, care nu poate să desfiinţeze caracterul bicameral al Legislativului. Parlamentul ar trebui mai întâi să voteze un proiect cu privire la revizuirea Constituţiei, iar populaţia ar putea să fie chemată la un referendum pentru acest proiect.
Partidele politice au reacţionat imediat la propunerea preşedintelui. Liderii Partidului Democrat Liberal au fost de acord cu această idee, vicepreşedintele Cezar Preda, apreciind că atât obiectul, cât şi ziua referendumului sunt potrivite. Şeful grupului PD-L din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a adăugat că organizarea referendumului în ziua alegerilor este foarte economă, pentru că ar creşte costul alegerilor cu doar 5%, fiind nevoie doar de un buletin de vot în plus şi de încă un tabel cu semnături pentru cei care susţin acest demers. Mircea Toader crede că odată cu reformarea sistemului parlamentar ar trebui schimbat şi modul de alegere a reprezentanţilor din forul legislativ.
Preşedintele UDMR, Marko Bela, se declară de acord cu propunerea lui Traian Băsescu, dar nu şi cu data organizării referendumului, deşi a mai spus că acest demers nu va duce la reducerea cheltuielilor şi nici nu va aduce mai mulţi alegători la urne: „Sunt de acord că actualul sistem bicameral e fals, deci avem un fals bicameralism. Putem discuta acest lucru, inclusiv reducerea numărului parlamentarilor şi sunt de acord că putem întreba şi electoratul printr-un referendum. Cu ceea ce nu pot să fiu de acord, să organizăm, iarăşi, în aceaşi zi, două alegeri”, a declarat liderul maghiarilor.
Liderul PSD, Mircea Geoană, respinge ideea referendumului propus de preşedintele Traian Băsescu, apreciind că pe 6 decembrie va fi un singur referendum, care va arăta dacă românii sunt sau nu mulţumiţi de mandatul actualului preşedinte. „Gestul lui Traian Băsescu este unul disperat, care nu-l va ajuta să câştige un nou mandat la Cotroceni”, a declarat Geoană. Şi ministrul PSD pentru relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, susţine că schimbarea structurii Parlamentului este o chestiune mult prea serioasă ca să devină subiect de campanie electorală.
Candidatul liberal la preşedinţie, Crin Antonescu, l-a acuzat la rândul său pe actualul preşedinte al României de atitudine populistă. El consideră că propunerea este un gest disperat al şefului statului, care nu mai are curajul să se prezinte singur la alegeri şi se ascunde în spatele unui demers popular.
Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a criticat propunerea şefului statului de organizare a referendumului pentru un parlament unicameral, susţinând că acesta acţionează „haotic şi a pierdut sensul priorităţilor”. Nici preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, nu agreează propunerea şefului statului, apreciind că intenţia preşedintelui este de a deruta alegătorii, de a distrage atenţia de la cazul Udrea sau de la problemele socialeşi de a recupera din procentele pierdute în sondaje.
Liderul grupului parlamentar al minorirtăţilor naţionale, deputatul Varujan Pambuccian, susţine că schimbarea formei legislativului presupune o informare serioasă, date fiind consecinţele pe termen lung. Diminuarea puterii parlamentului înseamnă diminuarea nivelului de democraţie, cu efecte negative până la nivel economic.