Guvernul Spaniei studiază posibilitatea prelungirii perioadei de acordare a ajutorului de şomaj, potrivit cotidianului ABC, care susţine că una dintre principalele sarcini ale noului ministru al Economiei este implementarea unor măsuri de protecţie a celor peste 1 milion de şomeri lipsiţi de ajutoare sociale.
Ministerul Muncii şi Imigraţiei ne-a precizat, prin biroul de presă, că într-adevăr se poartă discuţii pe marginea acestui subiect, însă deocamdată nimic nu indică faptul că o asemenea măsură va fi pusă în aplicare în perioada următoare.
Cu toate acestea, prin informaţiile publicate, cotidianul ABC afirmă că Guvernul spaniol studiază deja prelungirea cu încă un an a acordării ajutorului de şomaj, a cărui limită ar trece de la doi la trei ani, de manieră temporară până la depăşirea crizei.
Noul vicepremier şi ministru al Economiei, Elena Salgado, a precizat deja de la prima intervenţie publică că, în opinia sa, persoanele rămase fără loc de muncă sunt primele prejudiciate de criza economică şi, de aceea, „merită atenţia urgentă” şi vor fi primii beneficiari ai reformelor pregătite de noul guvern.
Presa spaniolă consideră că prelungirea ajutorului de şomaj ar putea fi prima misiune destinată de Zapatero noului ministru al Economiei, în timp ce ministrul Muncii şi Imigraţiei, Celestino Corbacho, a mai spus în urmă cu câteva luni că „statutul de putere economică al Spaniei, a opta în plan mondial, nu permite faptul ca o parte a societăţii să fie condamnată la niciun ajutor” atunci când se termină sprijinul social.
Ajutorul de şomaj este un fond de sprijin care se acordă persoanelor care nu mai au dreptul nici la prestaţia de şomaj (pe baza contribuţiei) şi care îndeplinesc anumite condiţii cum sunt vârsta sau numărul de persoane în grijă.
În Spania, dintre cei 3,6 milioane de persoane fără loc de muncă, aproximativ 1,1 milioane nu primesc nici un fel de ajutor social. Ultimele date oficiale arătau că în rândul românilor persoanele care beneficiază de prestaţia pentru şomaj ajung la aproape 40 de mii, însă numărul celor care nu primesc ajutor şi sunt fără lucru este apreciat la a fi undeva aproape de 10o de mii.