Zilele trecute am văzut cu toţii cum, în Spania, toţi analiştii, comentatorii politici şi mulţi actori din partidele mari au intrat în hora discuţiei despre legalizarea sau interzicerea prostituţiei. Nu este prima dată când o problemă socială este dezbătută, cu măsura cuvenită, nu cu insistenţa excesivă de pe la noi care secătuieşte orice subiect de esenţă şi noutate. Ulterior, în discuţii se angajează întreaga societate, de la presă, la primarul Barcelonei şi liderii politici, până la asociaţiile care luptă pentru drepturile prostituatelor. Acesta este mecanismul unei societăţi normale, cel puţin în teorie, şi este de ajuns o comparaţie simplă cu ce petrece la noi în ţară unde nimic nu mai miră pe nimeni şi cei care deschid gura sunt doar oameni politici, care vorbesc doar despre politica lor, adică cea care nu are legătură cu societatea.
În privinţa Spaniei, însă, ceea ce este şi mai interesant este că totul a pornit de la un reportaj fotografic publicat de El País, din care se poate vedea cât de uşor se pot contracta serviciile prostituatelor din Barcelona din „La Boqueria„. De acolo, administraţia din Barcelona a pornit o campanie pentru eliminarea prostituţiei din zona centrală a oraşului şi, în acelaşi timp, madrilenii de pe strada Montera din Madrid au fost din nou auziţi cu protestele împotriva prostituţiei de sub nasul lor, unde româncele par „să facă legea„.
Cu siguranţă că prostituţia va continua să existe undeva în promiscuitatea dintre legalitate şi abuz, pe fondul traficului de persoane, căruia îi cad victime prea multe românce despre care nu ştie nimeni nimic, însă este îmbucurător să vezi că forţele politice şi sociale reacţionează sau, mai bine spus, încă reacţionează la flagrantul brutal al vieţii noastre moderne şi sofisticate, în care uităm deseori să luptăm pentru drepturile celorlalţi, doar pentru că nouă încă nu ne-au fost ştirbite.
Dezbaterile publice la români au însă două defecte: fie sunt prea generale şi se vorbeşte despre orice, fie că are sau nu are legătură cu tema problemei, în stilul şezătorilor televizate, fie sunt atât de analizate şi re-analizate încât a doua zi nimeni nu mai are puterea să vorbească despre acelaşi subiect şi acesta trece în penumbra scenei mediatice, mereu atât de tulburată, iar problema care fusese disecată cu atâta sânge rece şi realism patetic, rămâne la fel ca înainte – nerezolvată.
Un alt aspect, specific dezbaterilor publice din România, adică acelea de la televizor, pentru că în afara cutiei magice cu proşti nu mai există nimic „public„, este acela că politicienii pervertesc natura discuţiei, dar în acelaşi timp, fără participarea lor nu i se poate găsi unei probleme de impact social o soluţie reală. Din păcate, însă, lipsa deja istorică de consecvenţă a politicienilor români i-a despuiat de orice credibilitate şi opiniile lor sunt la fel de comune ca cele ale vânzătorului din piaţă. Poate de aceea se zice că la politică şi la fotbal ne pricepem cu toţii, iar în România ca să fii politician sau guvernant nu-ţi trebuie decât buletinul.
Nu ştiu dacă în urma dezbaterilor din Spania politicienii spanioli vor face ceva, însă faptul că nu promit că vor face ceva spune destul de multe despre maturitatea democraţiei şi despre controlul care există asupra clasei politice din partea opiniei publice. Pe lângă asta, referitor la România şi la presa de acolo, trebuie remarcat că disputele din Spania au fost declanşate de un reportaj apărut în mass media, într-un ziar care îşi păstrează angajamentul social, în ciuda inerentelor înclinaţii politice sau comerciale. În presa din România, discuţiile zilnice sunt tratate de politicieni şi dirijate pentru ei după partituri scrise de patronii de presă, în raport cu stimulentele comerciale. Angajamentul social al presei româneşti a murit la puţin timp după Revoluţie, adică atunci când ziarele şi televiziunile au ajuns pe mâna mogulilor. Dacă lucrurile ar fi stat altfel în „democraţia” din România, cu siguranţă că nu ne-ar fi atras atenţia această efervescenţa mediatică a subiectului privind prostituţia stradală din Spania.
Zilele trecute am văzut cu toţii cum, în Spania, toţi analiştii, comentatorii politici şi mulţi actori din partidele mari au intrat în hora discuţiei despre legalizarea sau interzicerea prostituţiei. Nu este prima dată când o problemă socială este dezbătută, cu măsura cuvenită, nu cu insistenţa excesivă de pe la noi care secătuieşte orice subiect de esenţă şi noutate. Ulterior, în discuţii se angajează întreaga societate, de la presă, la primarul Barcelonei şi liderii politici, până la asociaţiile care luptă pentru drepturile prostituatelor. Acesta este mecanismul unei societăţi normale, cel puţin în teorie, şi este de ajuns o comparaţie simplă cu ce petrece la noi în ţară unde nimic nu mai miră pe nimeni şi cei care deschid gura sunt doar oameni politici, care vorbesc doar despre politica lor, adică cea care nu are legătură cu societatea.
În privinţa Spaniei, însă, ceea ce este şi mai interesant este că totul a pornit de la un reportaj fotografic publicat de El País, din care se poate vedea cât de uşor se pot contracta serviciile prostituatelor din Barcelona din „La Boqueria„. De acolo, administraţia din Barcelona a pornit o campanie pentru eliminarea prostituţiei din zona centrală a oraşului şi, în acelaşi timp, madrilenii de pe strada Montera din Madrid au fost din nou auziţi cu protestele împotriva prostituţiei de sub nasul lor, unde româncele par „să facă legea„.
Cu siguranţă că prostituţia va continua să existe undeva în promiscuitatea dintre legalitate şi abuz, pe fondul traficului de persoane, căruia îi cad victime prea multe românce despre care nu ştie nimeni nimic, însă este îmbucurător să vezi că forţele politice şi sociale reacţionează sau, mai bine spus, încă reacţionează la flagrantul brutal al vieţii noastre moderne şi sofisticate, în care uităm deseori să luptăm pentru drepturile celorlalţi, doar pentru că nouă încă nu ne-au fost ştirbite.
Dezbaterile publice la români au însă două defecte: fie sunt prea generale şi se vorbeşte despre orice, fie că are sau nu are legătură cu tema problemei, în stilul şezătorilor televizate, fie sunt atât de analizate şi re-analizate încât a doua zi nimeni nu mai are puterea să vorbească despre acelaşi subiect şi acesta trece în penumbra scenei mediatice, mereu atât de tulburată, iar problema care fusese disecată cu atâta sânge rece şi realism patetic, rămâne la fel ca înainte – nerezolvată.
Un alt aspect, specific dezbaterilor publice din România, adică acelea de la televizor, pentru că în afara cutiei magice cu proşti nu mai există nimic „public„, este acela că politicienii pervertesc natura discuţiei, dar în acelaşi timp, fără participarea lor nu i se poate găsi unei probleme de impact social o soluţie reală. Din păcate, însă, lipsa deja istorică de consecvenţă a politicienilor români i-a despuiat de orice credibilitate şi opiniile lor sunt la fel de comune ca cele ale vânzătorului din piaţă. Poate de aceea se zice că la politică şi la fotbal ne pricepem cu toţii, iar în România ca să fii politician sau guvernant nu-ţi trebuie decât buletinul.
Nu ştiu dacă în urma dezbaterilor din Spania politicienii spanioli vor face ceva, însă faptul că nu promit că vor face ceva spune destul de multe despre maturitatea democraţiei şi despre controlul care există asupra clasei politice din partea opiniei publice. Pe lângă asta, referitor la România şi la presa de acolo, trebuie remarcat că disputele din Spania au fost declanşate de un reportaj apărut în mass media, într-un ziar care îşi păstrează angajamentul social, în ciuda inerentelor înclinaţii politice sau comerciale. În presa din România, discuţiile zilnice sunt tratate de politicieni şi dirijate pentru ei după partituri scrise de patronii de presă, în raport cu stimulentele comerciale. Angajamentul social al presei româneşti a murit la puţin timp după Revoluţie, adică atunci când ziarele şi televiziunile au ajuns pe mâna mogulilor. Dacă lucrurile ar fi stat altfel în „democraţia” din România, cu siguranţă că nu ne-ar fi atras atenţia această efervescenţa mediatică a subiectului privind prostituţia stradală din Spania.
