Peste 150 de mii de imigranţi au beneficiat în 2008 de sprijinul administraţiei regionale în orientarea şi formarea pentru ocuparea unui loc de muncă. Aceste acţiuni s-au derulat prin intermediul Centrelor de Participare a Imigranţilor (CEPI), prin Centrele de Atenţie Socială acordată Imigranţilor (CASI), dar şi prin serviciile primăriilor din regiune în baza acordurilor semnate cu guvernul regional, care a subvenţionat cu 4,2 milioane de euro iniţiative de integrare socială şi laborală în 2007 – 2008.
Pentru continuarea acestei politici, ministrul regional de Imigraţie al Comunităţii Madridului, Javier Fernández-Lasquetty, a semnat un acord cu Camera de Comerţ din Madrid pentru promovarea iniţiativelor destinate să genereze mai multe locuri de muncă. Obiectivul acordului semnat între cele două instituţii este „unirea forţelor” mai multor instituţii pentru a sprijini iniţiativa micilor întreprinzători, reinserţia în câmpul muncii a imigranţilor, precum şi integrarea noilor cetăţeni în societatea madrilenă.
Iniţiativele sprijinite de administraţie prevăd un plan de formare profesională prin care să se obţină angajarea a cel puţin 50% dintre cursanţi. Se vor face cursuri pentru servicii de restaurant (hosteleria), cursuri de bucătar, de servicii sociale, precum şi cursuri de asistenţi în rezidenţă de bătrâni.
În ceea ce priveşte crearea firmelor, acordul semnat cu Camera de Comerţ prevede şi informarea imigranţilor cu privire la planul de afaceri, consultanţă individuală, o analiză de fiabilitate a proiectului, consultanţă pentru solicitarea de finanţări şi punerea în funcţiune a afacerii.
Toate aceste acţiuni se vor organiza şi prin intermediul celor 17 CEPI, dintre care 2 sunt Centre Hispano – Române şi se află în Alcalá de Henares şi Coslada.