Una dintre noile reguli pentru obţinerea permisului de conducere prevede înăsprirea condiţiilor de control în timpul examenului prin instalarea unor camere de supraveghere, cu ajutorul cărora examinaţii vor fi monitorizaţi, astfel încât să nu existe suspiciuni privind testarea. Camerele vor fi montate atât în sălile unde se susţine proba scrisă, cât şi pe maşinile pe care se va da proba practică.
În plus, cei care organizează examenul auto vor fi verificaţi, prin sondaj, şi nu este exclus ca ei să fie supuşi testului poligraf.
Introducerea chestionarelor electronice la susţinerea examenului pentru obţinerea permisului auto a scăzut deja numărul celor promovaţi cu 7%. Proba teoretică se susţine acum în baza unui examen asistat de calculator. La intrarea în sală, examinaţii se legitimează, primesc un cod de bare care este scanat de calculator, acesta emite un număr de ordine iar concurentul poate începe rezolvarea testului, care conţine 26 întrebări şi se încheie la expirarea timpului de 30 minute sau la depăşirea numărului permis de erori. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu folosirea calculatorului a fost special introdus la începutul testului un set de trei întrebări care nu fac parte din examen, dar conţin detalii privind variantele de răspuns ale candidatului şi butoanele pe care trebuie să le folosească pentru rezolvarea testului. La apariţia mesajului de încheiere a examenului, candidatul primeşte rezultatul direct pe ecran.
Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine, începând din 22 mai a.c., şi în limbile germană şi franceză, informează Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Până acum, candidaţii care aparţin minorităţilor naţionale, cetăţenii străini care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene care au rezidenţa normală sau care se află la studii în România, puteau susţine examenul doar în limbile maghiară sau engleză.