Uneori îţi vine greu să crezi că într-o ţară atât de avansată din punct de vedere social, precum este Spania, ar putea să existe o discriminare rasială atât de evidentă, bazată nu pe ură, ci pe suspiciuni. Nu este vorba despre cunoscuta formă de discriminare despre care suntem obişnuiţi să vorbim, ci este mai degrabă un rezultat al politicii practicate de anumite firme, prin care sunt discriminaţi clienţii de diferite naţionalităţi. Faptul că se întâmplă astfel de situaţii te face să vezi că dincolo de lumea noastră, construită aparent pe principii înălţătoare există adevărate fabrici de norme meschine şi dezumanizante care nu urmăresc decât eficienţa economică.
Este uşor să ajungi la o asemenea concluzie după ce timp de câţiva ani te loveşti de situaţii în care anumite firme decid să-şi schimbe politica faţă de o comunitate anume, pe baza unor întâmplări nefericite. Aşadar, s-a impus moda ca orice firmă sau companie care are probleme cu clienţii străini să încerce să-i elimine cu diverse scuze, promovate prin măsuri de natură internă. În urmă cu ceva vreme am aflat că în Granada nici o firmă de închirieri auto nu oferea maşini românilor, îndiferent de garanţii, după ce în urmă cu câţiva ani, doi români au decis să fure maşinile închiriate. Cu toate că maşinile sunt asigurate, iar companiile nu au pierdut decât timp în a-şi acoperi paguba, pentru unele firme e mai simplu să-i refuze din start pe clienţii cu pricina, prin inventarea oricăror motive. Situaţia se poate observa mai ales atunci când vrei să cumperi ceva în rate şi când poţi să ai orice document, dar până la urmă e degeaba că tot „nu ai bască”. În unele magazine în care se pot cumpăra lucruri în rate, străinul este privit ca un viitor infractor cu condamnarea semnată şi fiecare poate deveni un posibil fugar. Nu mai contează că până ieri, străinii erau cei mai mari consumatori, pentru că acum, pe timp de criză, oricine poate deveni rău-platnic. Cine nu crede, să ceară un credit la o bancă şi va vedea câte acrobaţii fac bancherii ca să dea credite doar celor care nu au nevoie de ele.
În cele din urmă însă, vina aparţine doar fenomenului ignoranţei populare de a generaliza, care la rândul său se naşte din ignoranţa presei locale spaniole. În Alcala de Henares, de exemplu, unde trăiesc 20.000 de români, singurii care ajung în paginile ziarelor spaniole sunt cei 3 infractori de serviciu şi cu nume complet pe deasupra, în timp ce delincvenţii „casei” sunt protejaţi de iniţiale. Pe lângă asta, Centrul Hispano Român din localitate nu mai pridideşte cu activităţile săptămânale interculturale, dar care nu ajung în paginile ziarelor cu pricina, care sunt citite de cei ce creează acest marketing „lipsit de riscuri” din marile magazine. Aşadar dincolo de lumea „frumoasă” care se desenează cu cuvinte precum integrare, toleranţă sau solidaritate… se află realitatea şi, până la urmă, ştim că „nadie es tonto”.
