Statul va garanta împrumuturile agricultorilor printr-un program similar cu „Prima Casă”. Prin acest program, denumit popular „Primul siloz”, agricultorii vor putea garanta creditele cu certificate de depozit. Depozitarii de cereale vor emite certificate de depozit pentru producătorii agricoli care stochează cereale. Documentele vor reprezenta garanţii pentru cei care doresc să contracteze un împrumut bancar.
Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Pogea, precizează că „un producător care are o anumită producţie de grâu şi o depune într-un depozit care este licenţiat, autorizat de către Ministerul Agriculturii, primeşte un certificat de depozit, care este garantat de Fondul de garantare, iar ţăranul român sau fermierul cu acest certificat de depozit se duce la bancă şi banca îi dă banii necesari. Ministerul nostru va prelua de la Ministerul Agriculturii o bază de date cu absolut toate silozurile care există în România. Vom face licenţierea acestora. Vom modifica o ordonanţă de urgenţă prin care vom extinde activitatea Fondului de garantare agricol, inclusiv la emiterea certificatelor de depozit. Ministerul Finanţelor Publice va capitaliza cu 10 milioane de euro acest Fond de garantare agricolă, care va sta la baza garantării certificatelor de depozit pe care ei le fac”.
Creditele acordate fermierilor pe baza certificatelor de depozit ar putea fi utilizate pentru reluarea ciclului de producţie, fără ca agricultorii să fie nevoiţi să îşi vândă grâul imediat după recoltare, când preţurile sunt mai mici, susţine ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu. El susţine că împrumutul ar putea reprezenta 70-80% din valoarea certificatului de depozit.
Certificatele vor fi eliberate în momentul în care producătorul depune cantitatea de grâu în depozit, care va fi analizată, evaluată şi, ulterior, scrisă pe certificat. Preţul cerealelor va fi stabilit de consiliul de administraţie al fondului de garantare, în funcţie de preţul cerealelor şi cel de pe burse. Certificatul de depozit se acordă doar pentru depozitarea grâului, iar în momentul în care grâul este vândut, se pierd drepturile de garantare.