Localitatea manchegă Puertollano va fi locul în care, în 2012 se va construi un satelit de ultimă generaţie, numit Deimos 2, după numele fabricii cu capital privat care îl asamblează. De pe orbita spaţială, acest satelit va putea capta imaginile oricărui corp ce are dimensiuni mai mari de un metru pătrat, caracteristicile sale fiind asemănătoare cu cele ale sateliţilor americani de spionaj.
În realizarea lui se vor investi peste 100 de milioane de euro şi va fi necesară angajarea a aproximativ 100 de persoane cu o înaltă calificare, unele dintre ele fiind selectate din rândul absolvenţilor universitari cu merite deosebite de la facultăţile din regiune.
Deimos 2 urmează a fi lansat în spaţiu în anul 2013 şi va putea străbate distanţa de 150.000 de kilometri pătraţi pe zi, viteza sa normală fiind de aproximativ 25.000 de kilometri pe oră. Datele captate cu ajutorul satelitului Deimos 2 vor fi trasnmise către Terra sub formă de imagini succesive şi vor fi utilizate la actualizările programului Google Earth şi a altor programe informatice similare.
Conform informaţiilor oferite de constructori şi autorităţile locale, satelitul va face ocolul Pământului, pe orbită, de 6 ori pe zi. Deşi compania producătoare spune că va fi o provocare dificilă, nu există dubii în privinţa reuşitei acestui proiect îndrăzneţ.