Secția Consulară a Ambasadei Romaniei de la Madrid își reia activitatea de lucru cu publicul la ghișeu.
Misiunea diplomatica informeaza ca redeschiderea se va face in mod progresiv în concordanță cu măsurile impuse de autoritățile spaniole.
Toti cetatenii care au nevoie de servicii consulare vor fi primiti incepand din 26 mai, dar numai pe baza de programare.
Deocamdata vor avea prioritate persoanele ale căror programări au fost anulate odată cu instituirea stării de urgență în Spania, la mijlocul lunii martie. Aceste persoane vor fi contactate de Secția Consulară Madrid pentru emiterea unei noi programări.
Numai dupa gestionarea solicitărilor care au fost anulate de starea de urgenta va fi reactivat sistemul de programări omline prin Econsulat.ro.
Pentru orice altă solicitare urgentă, care nu suportă amânare, Secția Consulară primeste solicitari si prim email la madrid.programari @ mae.ro.
Accesul in sediul consulatului de la Madrid se va face în așa fel încât să nu existe aglomerații, iar cetatenii vor fi obligati sa poarte manusi de protectie, masca si vor patra o distanta de 2 metri intre ei.