Galerie foto
Declaraţii susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă la începutul şedinţei de guvern
[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Doamnelor, domnilor, dați-mie voie să începem ședința de guvern prin a comenta rezultatele, datele pe care le-a publicat ieri Institutul Național de Statistică legate de creșterea economică. Sunt două cifre: prima este legată de creșterea față de perioada similară a anului trecut, și anume, o creștere de 6,5% și cea de-a doua, este vorba de creșterea cu 5,2% față de trimestrul anterior. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că în actualul context, în condițiile în care a fost cât se poate de evident că activitatea pe care am desfășurat-o a fost impactată de efectele crizei pandemice, de efectele crizei prețurilor la energie și gaze și, în ultima perioadă, efectele invaziei forțelor armate ruse în Ucraina, s-a reușit, dincolo de orice așteptări, realizarea unei creșteri economice care, așa cum arată cifrele, inclusiv cele prezentate de Eurostat, arată că România a avut cea mai mare creștere pe primul trimestru, comparat cu trimestrul anterior, în cadrul Uniunii Europene. Este rezultatul muncii tuturor membrilor Guvernului – și vreau să vă mulțumesc -, este rezultatul dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri, cu mediul asociativ, cu toți cetățenii, prin activitățile pe care le-am desfășurat. Este rezultatul asigurării deciziilor și măsurilor la nivel politic pe care le-am luat în coaliţie, împreună, și consider că este rezultatul pe care l-am creat prin asigurarea unei predictibilității, stabilități și cred că în mod deosebit prin asigurarea încrederii tuturor celor care contribuie la dezvoltarea economică a țării. Ceea ce vreau să subliniez, de asemenea, este faptul că încă de la început, prin programul de guvernare, abordarea noastră pentru a orienta deciziile Guvernului către mediul de afaceri, către investiții, concretizat în alocarea a 7 procente pentru investiții, prin programul de guvernare și inclusiv prin pachetul „Sprijin pentru România”, în care, de asemenea, sunt prevăzute 60% din sume alocate pentru investiții, 40% pentru protejarea persoanelor vulnerabile, pentru măsuri sociale – arată foarte clar orientarea pro-business Guvernului, orientarea pentru menținerea locurilor de muncă, orientarea și focalizarea activității Guvernului și a coaliției pentru protejarea cetățenilor în, așa cum spuneam, acest ansamblu deloc favorabil pentru desfășurarea activităților economice. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că este un rezultat de etapă, rezultat pe care trebuie să îl avem în vedere în continuare și să continuăm să ne mobilizăm și să ne focalizăm atenția pe măsuri concrete, rezultate în urma continuării dialogului și în urma identificării soluțiilor concrete, pentru a putea să beneficiem de toate oportunitățile pe care ni le oferă fondurile europene și pe care ni le oferă măsurile prevăzute în planul de guvernare.
Am fost în această dimineață la activitatea organizată de către Organizația Romanian Business Leaders. Am discutat și am prezentat toate aceste aspecte și oportunități și, de asemenea, am discutat și am prezentat preocupările pe care Guvernul le are, astfel încât să putem să asigurăm în continuare predictibilitate mediului de afaceri și, bineînțeles, oportunități de dezvoltare.
Suntem, de asemenea, foarte atenți la toate efectele pe care le produce creșterea galopantă a inflației. Am discutat în coaliție, ieri după-amiază, măsurile pe care trebuie să le luăm. Astfel, pentru doamnele și domnii miniștri care nu au fost prezenți ieri la această activitate, doresc să vă spun că am convenit ca la nivelul Ministerului Finanțelor să se constituie un grup de lucru care să analizeze în următoarele două săptămâni măsurile pe care trebuie să le luăm astfel încât să putem să venim cu măsuri de optimizare fiscală adaptate la situația concretă.
Toate aceste elemente sunt completate, de asemenea, de o decizie pe care am luat-o atât la nivelul Guvernului, cât și în cadrul Comitetului interministerial organizat pentru PNRR și am convenit în coaliție, ieri după-amiază, să continuăm să asigurăm tot ceea ce este instituțional posibil, astfel încât să finalizăm jaloanele și țintele asumate prin PNRR, să asigurăm cadrul legal și normativ pentru punerea lor în aplicare, să lansăm ghidurile necesare, să lansăm apelurile necesare pentru proiectele și programele prevăzute în PNRR. Pentru aceasta avem nevoie ca în continuare să susținem activitatea cât se poate de coerent. De altfel, domnul ministru Boloş o să facă câteva precizări pentru a putea să închidem toate aceste asumări, astfel încât la sfârșitul lunii să putem să înaintăm cererea de finanțare și să beneficiem de încă 3 miliarde de euro care ne sunt alocate pentru anul acesta.
În ședința de guvern de astăzi vom continua să luăm deciziile necesare pentru a putea să finalizăm toate aspectele specifice aplicării planului pachetului „Sprijin pentru România” și, în felul acesta, astăzi vom operaționaliza schema de ajutor de stat prin care oferim sprijin operatorilor economici de transport rutier și de mărfuri și, de asemenea, vom discuta acele aspecte referitoare la facilitarea temporară a scutirii de plată a impozitului și a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei. Ca atare, vă cer tuturor să avem disponibilitatea necesară astfel încât nu mai târziu de finele acestei luni să putem să avem toate documentele necesare elaborate, toate deciziile asumate și cadrul normativ, așa cum precizam, să putem să asigurăm coerență și dinamică Planului Național de Redresare și Reziliență. Vă mulțumesc!