Declaraţii ale premierului Nicolae-Ionel Ciucă la începutul şedinţei de guvern
[Check against delivery]
Nicolae Ciucă: Bună ziua! Ieri am desfășurat prima întâlnire a Comitetului Interministerial destinat analizării și monitorizării efectelor pe care le produce seceta și am stabilit ca la nivelul Guvernului să continuăm să avem o monitorizare continuă și o informare continuă, activitate care se va derula prin întâlniri săptămânale și raportări săptămânale.
Totodată, vom avea o informare la nivelul Ministerului Agriculturii, care este și coordonator al acestui comitet interministerial, cu tot ceea ce înseamnă informațiile legate de suprafețele afectate, regiunile cele mai afectate, culturile, estimările și, desigur, măsurile care vor fi luate la nivelul Guvernului pentru a putea să diminuăm efectele secetei. Am discutat de asemenea cu reprezentantul Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie și prognozele pentru perioada imediat următoare evidențiază temperaturi foarte ridicate, motiv pentru care am să dau sarcină Departamentului pentru Situații de Urgență pentru ca la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției să funcționeze, începând de mâine, o celulă de criză, care va fi destinată pentru monitorizarea efectelor produse de temperaturile foarte ridicate și, în acest sens, astăzi vom avea o întâlnire a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, comitet care va întocmi o decizie prin care se va transmite către toate Comitetele Județene pentru Situații de Urgență și, desigur, toate instituțiile guvernamentale, un pachet de măsuri care vizează atât monitorizarea, cât și măsuri de prevenire a efectelor produse de temperaturile ridicate.
În felul acesta, Departamentul pentru Situații de Urgență va coordona activitatea la nivel național. Împreună cu celelalte ministere de linie, vom lua măsuri de informare a populației. Vom lua măsuri de coordonare cu organizațiile neguvernamentale și cele de voluntari pentru identificarea persoanelor vulnerabile și stabilirea de măsuri pentru sprijinul acestora.
Pe linia Ministerului Sănătății, vă rog să avem un pachet de informații astfel încât cetățenii să poată să aibă cunoștință despre efecte și, desigur, punctele de ajutor care vor fi instalate ca urmare a deciziei de la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și, desigur, ca urmare a deciziilor care vor fi luate la nivelul autorităților locale.
De asemenea, la nivelul Guvernului va exista o platformă de informare cu toate aceste date și informații, de asemenea elementele de prognoză, astfel încât să putem să avem toate măsurile de prevenire luate și, desigur, toate echipamentele operative pentru a putea să intervenim în caz de nevoie.
Am discutat cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență în această dimineață, sunt toate măsurile în pregătire. De asemenea, am discutat ca în situația în care se va impune, ministerele de linie, inclusiv Ministerul Apărării Naționale, să poate să vină și să intervină în sprijin, iar celula de monitorizare și decizie va funcționa permanent atât timp cât se va impune la nivelul CNCCI.
Ieri, de asemenea, a fost marcată o activitate foarte importantă, a fost inițiat programul Start-Up Nation. Un program asumat la nivel guvernamental, care are doi piloni, un pilon de bază care asigură continuitatea celorlalte programe care s-au desfășurat, alte două programe Start-Up Nation desfășurate până în acest moment la nivelul Guvernului. Un program care până în momentul începerii ședinței de guvern a notificat deja peste 1.600 de solicitări. Este destinat unui număr cât mai mare de antreprenori români care doresc să înceapă și să consolideze o afacere. Este un program care are alocată o sumă de până la 200.000 de lei pe fiecare program, iar în total anul acesta sunt prevăzute în buget sume de până la 520 de milioane. 500 de milioane sunt pentru pilonul principal, cel de al doilea pilon este o inițiativă a Guvernului asumată prin programul guvernamental, astfel încât pentru prima dată asigurăm fonduri pentru românii din diaspora. Au la dispoziție posibilitatea să se înscrie și să poată fi eligibili. Am estimat ca pentru prima dată să poată să fie alocată o sumă de 200 de milioane de lei și doresc să fac mențiunea că în funcție de numărul de solicitări, Guvernul are disponibilitatea să mărească această sumă la rectificarea bugetară. Din experiența derulării programelor anterioare, am putut să constatăm că au existat și până la 30.000 de solicitări.
Ca atare, domnule ministru, suntem în măsură ca, împreună cu Ministerul de Finanțe, încă o dată, în funcție de numărul de solicitări, să putem să alocăm suma în conformitate cu proiectul inițial asumat la nivelul Guvernului de până la 2 miliarde de lei.
Vom aproba astăzi Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă. Este o strategie pe care o considerăm ca fiind foarte importantă, ținând cont de angajamentul nostru pentru o modernizare și consolidare economică sustenabilă. Avem în acest moment deja asumat, prin Programul „România educată”, legile educației în dezbatere publică și ele vor asigura un cadru de pregătire și educare a tinerei generații, astfel încât să poată să facă față și să răspundă transformărilor sociale dinamice din perioada următoare, iar strategia pe care o vom aproba astăzi pentru perioada 2022-2027, practic, vine și fundamentează acest angajament al nostru de a corela angajamentul instituțiilor publice cu angajamentul mediului privat pentru a putea să dezvoltăm și să consolidăm domeniul de cercetare și de inovare, să asigurăm antreprenoriatului de inovare privat, șansa să se conecteze și să aibă o contribuție esențială la dezvoltarea economică a ţării. Practic, odată cu asigurarea resurselor financiare și materiale, interesul nostru este acela de a asigura resursa umană necesară pentru derularea acestor programe de cercetare și inovare. Şi pentru că am adus aminte de resursa umană, doresc să remarc încă o dată rezultatele pe care le-au obținut tinerii noștri la olimpiadele internaționale la matematică, la fizică, la chimie și geografie și doresc să le mulțumesc încă o dată căci ne-au făcut să fim mândri și să le mulțumesc pentru efortul pe care l-au făcut pentru a se pregăti și a-și reprezenta țara la cel mai înalt nivel. Este o performanță atât la nivel mondial, dar este o performanță și la nivel european, pentru că reușim în felul acesta să ne poziționăm pe prima poziție la nivel european. Le mulțumesc încă o dată, îi felicit și le doresc succes în tot ceea ce vor face în continuare. Astăzi, după cum am auzit, este și Ziua Aviației și Forțelor Aeriene. Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi ziua Sfântului Proroc Ilie. Vreau să le urez la mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc ziua numelui, iar tuturor celor care și-au desfășurat și își desfășoară activitatea în Aviația Română și în Forțele Aeriene le doresc cer senin, multă sănătate și succes în tot ceea ce fac! Vă mulțumesc!