Joi, 28 Aprilie 2022
Galerie foto
Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă la începutul ședinței de guvern
[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Înainte de a intra în agenda ședinței de guvern de astăzi, doresc să fac mențiunea că am încheiat cu puțin timp în urmă ședința Comitetului Interministerial în legătură cu pregătirea aderării României la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, întâlnire a Comitetului Interministerial în care am stabilit reperele principale prin care vom concretiza tot ceea ce avem de îndeplinit până la primirea Foii de parcurs, în luna iunie anul acesta, de la OCDE și în acest sens, sunt măsurile prin care urmează să desemnăm negociatorul șef, să constituim task-force-ul care va răspunde nemijlocit de activitățile de monitorizare și coordonare cu partea tehnică, cu componenta tehnică de la OCDE.
De asemenea, am luat decizia ca împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada de la Paris și reprezentanții de la ministerele de linie implicate nemijlocit în acest proces, să asigurăm resursa umană necesară care să lucreze direct cu staff-ul tehnic de la OCDE și totodată, am stabilit principalele elemente prin care să ne ocupăm de tot ceea ce presupune adaptarea sistemului legislativ și îndeplinirea standardelor așa cum sunt ele solicitate de la nivelul Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică.
Astăzi, pe agenda de lucru a Guvernului avem un punct foarte important și anume, acela al aprobării bugetului de venituri și cheltuieli la Complexul Energetic Oltenia SA. Este foarte important de finalizat și de concretizat acest buget, pentru că am avut discuții cu conducerea Complexului Energetic și am stabilit ca în cel mai scurt timp – și există acest angajament să sporească producția de energie și în felul acesta, practic, îndeplinim două obiective în termen scurt să putem să beneficiem de exploatarea și punerea în folosință a capacităților Complexul Energetic, iar pe de altă parte, să continuăm procesul de modernizare și să îndeplinim cerințele de decarbonizare în acest proces de obținere a energiei electrice, practic, prin alocarea a 1,2 miliarde de euro din fondul de modernizare. Ușor, ușor, Complexul Energetic va face tranziția de la cărbune la gaz și, totodată, își va spori capacitatea de producție de la 1.200 la 1.900 de megawați. Este un demers cât se poate de important, astfel încât să continuăm procesul prin care să realizăm obiectivul de asigurare a independenței energetice a țării noastre. Este, de asemenea, foarte important să continuăm să îndeplinim obiectivele asumate prin programul de guvernare și astăzi, pe ordinea de zi, un alt punct foarte important este cel legat de adaptarea legislației naționale la nivel european în conformitate cu prevederile directivei Omnibus, pentru a putea să asigurăm acele elemente de siguranță sporită a consumatorilor. Este foarte important ca prin aceste demersuri să asigurăm ca autoritățile cu responsabilități de control, cum sunt Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorului, Consiliul Concurenței, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să poată să își desfășoare activitatea și să asigure toate măsurile necesare, astfel încât să fie asigurată protecția și, în mod deosebit, drepturile consumatorilor. Ca atare, cetățeanul rămâne în continuare în centrul preocupării Guvernului României.
Vă mulțumesc!