Galerie foto
Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul ședinței de guvern
[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua. Începem ședința de guvern, în care vom continua să adoptăm măsurile care sunt cuprinse în planul „Sprijin pentru România”. În acest sens, vom aproba astăzi suspendarea plății ratelor bancare pentru o perioadă de nouă luni, măsură de care vor beneficia atât persoanele fizice, cât și firmele care întâmpină greutăți generate de creșterea prețurilor și a tuturor elementelor care țin de inflația pe care o resimțim cu toții. De asemenea, tot în ședința de guvern de astăzi, aprobăm ordonanța de urgență pentru sprijinirea copiilor instituționalizați, a tinerelor familii și a studenților. Totodată, prelungim programul IMM Invest+. Este o măsură pe care o luăm în vederea continuării sprijinirii IMM-urilor care își desfășoară activitatea în domeniul digitalizării, în domeniul cercetării și inovării, precum și începerea de start-up-uri. De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi, avem o serie cuprinzătoare de decizii care vizează îndeplinirea jaloanelor și țintelor din Programul Național de Redresare și Reziliență specifice celui de-al doilea trimestru, astfel încât să putem să asigurăm coerența implementării acestui program. Vă mulțumesc.