Galerie foto
[Check against delivery]
Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua. Ȋncepem ședința de guvern și aș dori, înainte de a face referire la punctele de pe agendă, să aduc în atenție evenimentele deosebit de importante care se desfășoară zilele acestea la București. Este vorba despre ministeriala NATO. Avem asigurate toate condițiile pentru desfășurarea întâlnirii între miniștrii de externe ai NATO. Avem, de asemenea, participarea la această întâlnire a secretarului general NATO. Au fost, deja, o serie de întâlniri oficiale care s-au derulat și care au scos în evidență importanța care se acordă situației de securitate din zona Mării Negre. Faptul că România a fost aleasă, la scurt timp după finalizarea Summit-ului de la Madrid, să găzduiască această reuniune este o dovadă de încredere și atenție sporită pentru tot ansamblul de măsuri care urmează a fi concretizate pentru întărirea descurajării și apărării pe flancul de est. Sunt o serie de decizii care sunt deja în derulare, decizii care au fost asumate la finalul Summit-ului de la Madrid. Am avut, de asemenea, o întâlnire în această dimineață cu șeful Departamentului de Stat american, Antony Blinken. Împreună am vizitat expoziția “Noi, poporul – 25 de ani de parteneriat strategic”. A fost un moment în care am putut să reiterăm importanța pe care o are parteneriatul strategic dintre România și SUA și angajamentul nostru comun pentru a continua să facem tot ceea depinde de noi; să cooperăm și să ne coordonăm în măsurile viitoare pentru întărirea și extinderea acestui parteneriat strategic, fiind în discuție domeniile cele mai importante: politico-militar, economic și al investițiilor, dar și al energiei. Au fost, de asemenea, rememorate momentele din anul 1997 și evoluția pe care a cunoscut-o relația bilaterală dintre țările noastre în acest sfert de secol.
În urmă cu scurt timp, am avut o întâlnire cu ministrul de externe al Marii Britanii. O foarte bună oportunitate în care am analizat situația de securitate, derularea parteneriatului strategic dintre România și Marea Britanie. Este în lucru un draft pentru modificările și completarea acestui parteneriat strategic. Sunt o serie întreagă de linii comune prin care aducem mai multă consistență acestei relații bilaterale și, desigur, dincolo de componenta de relații externe, componenta de securitate și apărare, componenta de cyber și cea economică și de investiții, am avut în dezbatere și alte aspecte care sunt foarte bine aliniate la provocările de securitate și, desigur, provocările economice pe care împreună putem să le rezolvăm, pentru care împreună trebuie să căutăm soluții.
În agenda de astăzi a ședinței de guvern avem mai multe decizii. Una dintre ele se referă la domeniul energetic și, pe lângă măsurile care au fost stabilite în coaliție și luate la nivelul Guvernului, astăzi avem o ordonanță de urgență prin care stabilim măsurile de implementare a unei directive europene. Domnul ministru Popescu, dacă puteți să ne dați câteva detalii, vă rog.
Virgil Popescu: Da, domnul prim-ministru. Este vorba de implementarea Directivei RED II, din Directiva de Regenerabile. Practic, prin această directivă se stabilește noul cadru de producere și promovare în România a energiei regenerabile, atât în cadrul energiei electrice, cât și în cadrul energiei termice, precum și transportul de gaze naturale; vorbim de gaze, la transportul de gaze naturale, prin facilitarea transportului în amestec așa-ziselor gaze verzi. În principal, este o ordonanță tehnică, dar aș vrea să subliniez un punct foarte important care este prins în această ordonanță și sunt convins că venim în sprijinul tuturor românilor care doresc să-și monteze energie regenerabilă, respectiv panouri fotovoltaice pentru autoconsum. Prin această prin această directivă își pot monta panouri fotovoltaice pentru autoconsum, pot deveni prosumatori, nu numai în locația aceea, unde este consumul, ci și în alte locații, dacă locația principală nu permite, urmând să se facă compensarea pe toate locațiile beneficiarului, pe toate locațiile prosumatorului, cu condiția să fie același furnizor și același distribuitor. Într-o arie de distribuție a unui distribuitor de energie electrică, un prosumator poate să-și instaleze mai multe centre de producere a energiei electrice pentru autoconsum și beneficiază, practic, de energia produsă, ori la o locație, ori mai multe locații, dacă decide acest lucru. Venim în întâmpinarea cererilor mai multor prosumatori, care au venit atât la Ministerul Energiei, cât și la Parlament și le-am spus că, prin această ordonanță de implementare a directivei, rezolvăm acest lucru. Un alt punct important ar fi din punct de vedere al contabilizării producției de energie regenerabilă, printr-o retehnologizare a unei capacități deja existente, prin creșterea capacității. Diferența între capacitatea nouă creată și capacitatea veche este considerată ca o unitate nouă; practic, crește producția de energie regenerabilă și se contabilizează pe total țară suplimentar. Sunt două aspecte, zic eu, importante. Pe lângă faptul că transportatorii de sistem de gaze naturale au obligația să încurajeze injecția în sistemul de gaze naturale a gazelor verzi, sunt mai multe lucruri care duc la încurajarea producerii de energie regenerabilă, mai multe ministere sunt implicate în implementarea acestei ordonanțe. Vom lucra împreună cu Ministerul Dezvoltării pentru partea de încălzire-răcire a locuințelor, cu Ministerul Mediului- vorbim de energie regenerabilă, iar schemele de finanțare și instrumentele financiare sunt deja existente pe piață, urmând să implementăm și contractele pentru diferență, tocmai pentru a putea încuraja creșterea într-un ritm susținut a energiei regenerabile. Mulțumesc!
Nicolae-Ionel Ciucă: Mulțumesc, domnul ministru! O altă hotărâre de guvern, importantă este cea prin care modificăm bugetul Fondului pentru mediu și al Agenției Fondului pentru Mediu. Este acea hotărâre de guvern prin care punem în aplicare decizia luată pentru a finanța proiectele de eficiență energetică de care vor beneficia cetățenii și comunitățile locale. Prin decizia de astăzi, asigurăm un buget de 400 de milioane de lei pentru înlocuirea becurilor convenționale din locuințe, cu cele cu LED, becuri mai performante și mai economice. Îl putem numi programul Rabla pentru becuri. De asemenea, comunitățile locale vor beneficia de un program pentru iluminatul public stradal, înlocuim de asemenea vechile lămpi cu altele pe bază de LED. Pentru acest program asigurăm o sumă de 500 de milioane de lei. Ambele programe vor fi susținute prin bugetul Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu. Vă mulțumesc și vă doresc o zi bună în continuare!