Primul român din Spania care a fost ales deputat în colegiul uninominal 1, Aurelian Mihai, a decis să părăsească grupul parlamentar PPDD şi să activeze ca independent.
Vestea a fost un şoc pentru alegătorii şi membrii Partidului Poporului Dan Diaconescu din Spania şi a fost difuzată (cum se obişnuieşte acum) doar pe pagina personală a deputatului Aurelian Mihai de pe reţeaua de socializare Facebook în după-amiaza zilei de 21 mai.
Mesajul parlamentarului, ales de românii din Spania, este neclar în ceea ce priveşte intenţiile şi motivele care îl determină pe Aurelian Mihai să plece din grupul parlamentar.
„Astazi, am luat decizia de a ma indeparta de grupul PP-DD din Camera Deputatilor, intentie pe care am facut-o cunoscuta colegilor de partid din colegiul 1 Europa de Vest.
Nu am intentia de a ma alatura altui grup parlamentar apartinand vreunui partid politic existent in actuala legislatura. Nu doresc sa insist in prezenta declaratie asupra particularitatilor care m-au determinat sa i-au aceasta decizie, colegii de partid au fost informati din timp asupra problemelor existente. Considerati totodata ca PP-DD este reprezentat in Parlamentul Romaniei atat prin grupul parlamentar cu denumirea PP-DD cat si de cei care va reprezentam ca deputati independenti.„, preciza deputatul Aurelian Mihai printr-un mesaj (fără diacritice) transmis pe Facebook.
Colegii de partid au reacţionat cu stupoare la vestea că Aurelian Mihai părăseşte grupul parlamentar PPDD şi unii au postat mesaje critice la adresa acestuia, desigur tot pe Facebook.
Ca să obţinem o reacţie oficială din partea PPDD Diaspora am încercat să-l contactăm fără succes şi pe preşedintele Eugen Mihalache. Din partea PPDD Spania am reuşit să vorbim doar cu Tinca Cojan, fost preşedinte al organizaţiei PPDD Madrid. „Sunt dezamăgită şi mi se pare că este o trădare pentru cei care am votat PPDD. Suntem nemulţumiţi şi de faptul că domnul Aurelian Mihai nu a mai venit pe la Madrid decât o singură dată la o şedinţă pentru care ne-am rugat de el ca să participe„, ne-a declarat Tinca Cojan, membru PPDD Spania.
Redacţia noastră a reuşit să ia legătura prin telefon cu Aurelian Mihai, după mai multe încercări nereuşite, înainte de închiderea ediţiei, însă deputatul a refuzat să ne ofere o declaraţie privind motivele care l-au făcut să ia decizia de a ieşi din grupul parlamentar PPDD. În ziua anunţului, 21 mai, pe pagina web a Camerei Deputaţilor, Aurelian Mihai era trecut deja ca deputat independent.