In cadrul programului de servicii consulare itinerante, o echipa a Consulatului Romaniei la Castellon de la Plana va oferi consultatii, asistenta si servicii consulare joi, 23 iunie 2011, intre orele 16 si 20 si vineri, 24 iunie 2011, intre orele 10 si 14, in colaborare cu Primaria Benidorm si cu Asociatia „Ulpia Traiana” din aceeasi localitate.

Locul desfasurarii activitatilor este Centro Social „Jose Llorca Linares”, calle Goya, s/n, Benidorm (in apropierea garii din Benidorm). Vor fi efectuate urmatoarele categorii de servicii consulare: consultatii pe teme consulare; inscrieri de acte de stare civila (certificate de nastere, casatorie, deces), inclusiv traducerile si legalizarile aferente acestora; servicii consulare notariale (autentificari de procuri, declaratii, legalizari de acte etc.); eliberare de certificate, inscriptii consulare, adeverinte etc.; preluarea de cereri de verificare a permiselor auto romanesti (verificarea si emiterea certificatelor se vor face numai la sediul consulatului). Nu se pot prelua cereri pentru pasapoarte si titluri de calatorie, primirea cererilor de documente de calatorie si preluarea datelor biometrice avand loc numai la sediul consulatului.

Pentru acte necesare, tarife si alte informatii suplimentare, romanii sunt rugati sa acceseze pagina de servicii consulare, la adresa: http://castellon.mae.ro .