Ministerul Afacerilor Externe a lansat la începutul lunii octombrie proiectul “Noi măsuri de modernizare și management integrat al serviciilor pentru cetățeni”, care se va desfăşura pe o perioadă de 18 luni şi îşi propune să implementeze un sistem informatic integrat de eficientizare și modernizare a serviciilor consulare solicitate de români misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României.


Secretarul general al MAE, Sorin Moise, a declarat că proiectul va reduce procedura pe care cetăţenii români solicitanţi de servicii consulare trebuie să o parcurgă, dând posibilitatea acestora să completeze online actele solicitate şi să efectueze o singură deplasare la sediul oficiilor consulare sau misiunilor diplomatice pentru a ridica documentele solicitate, în urma verificării acestora de către consul.
Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate – CCSCRS, proiect lansat în cursul anului trecut, se află în testare şi va fi operabil începând cu 1 ianuarie 2015.
Implementarea Sistemului Integrat Consular (E-cons), din care face parte proiectul, informatizează în proporţie de 95% serviciile oferite. Directorul General al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a explicat cum funcţionează sistemul. Proiectul are ca principal obiectiv automatizarea celorlalte servicii consulare, activitatea notarială şi de stare civilă, care nu beneficiază la ora actuală de suportul unor platforme informatizate şi care ocupă o pondere importantă din totalul serviciilor consulare prestate de către reprezentanţele României în străinătate.
Astfel, cetăţenii români vor putea accesa portalul web care va fi dezvoltat prin acest proiect, atât pentru a aplica în vederea obținerii serviciului consular, pentru a obţine informaţii cu privire la serviciile consulare, în general, cât şi pentru a se programa on-line pentru a merge la oficiile consulare şi misiunile diplomatice în vedere ridicării actelor solicitate şi completate online. La nivelul Ministerului Afacerilor Externe va exista un centru de monitorizare a serviciilor consulare care va putea urmări, în timp real, toate serviciile consulare prestate la reprezentanţele României oriunde în lume.
E-cons, sub deviza „Consulatul mai aproape de casa ta”, mai are în componenţa sa următoarele sisteme informatice: Sistemul Naţional de Informaţii privind Vizele – SNIV, Portalul pentru facilitarea solicitării vizelor E-viza, Sistemul Informatic Integrat de Management al Documentelor de Călătorie – E-pass, Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate – CCSCRS, Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni – SIMISC şi Registrul Electronic al Documentelor – RED.

{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}