Noul an aduce în Spania scumpiri, impozite mai mari şi mai puţine ajutoare pentru şomeri şi pentru noii-născuţi. Gazul, curentul şi transportul în comun s-au scumpit de la începutul anului şi s-au eliminat reducerile de impozit pentru achiziţionarea de locuinţe sau cecul pentru noii născuţi în valoare de 2500 de euro.
Curentul se scumpeşte cu aproape 10 procente, gazul cu aproximativ 4 la sută, iar preţul unui bilet de tren va fi mai mare cu până la 3,1 la sută. Se scumpeşte şi transportul rutier, dar majorarea taxelor de autostradă este de doar 1,44%.
Cei care îşi vor cumpăra anul acesta o casă nu vor mai beneficia de recuperarea unei părţi importante la declaratia de impozit pe venitul global, iar cei mai bogaţi cu venituri de peste 120 de mii de euro pe an, vor fi taxaţi cu un impozit de 44%.
În ceea ce-i priveşte pe şomerii de durată lungă, de la 1 februarie nu vor mai beneficia de ajutorul de 426 de euro, creat de Guvern pentru persoanele care au epuizat orice subvenţie socială.