Sylvester Stallone a anunţat că este aproape sigur că nu vor mai fi continuări la saga Rambo. În campania de promovare a continuării la filmul său „The Expendables„, Sly a declarat că personajul care l-a marcat de-a lungul carierei este pe cale să „moară„.
„Cred că Rambo este destul de terminat. Nu cred că vor mai exista continuări. Am rămas cu o impresie bună după Rambo V şi nu aş vrea să stricăm acest lucru cu o continuare forţată„, a precizat actorul american unei publicaţii din SUA, referindu-se şi la celălalt personaj mitic – Rocky Balboa.
La cei 64 de ani, Stallone se concentrează pe continuarea filmului pe care-l scrie, îl produce şi-l regizează „The Expendables„. Acesta este un film de acţiune care aduce la un loc actori cunoscuţi precum Jet Li sau Jason Statham şi vechi glorii ale filmului de acţiune precum Dolph Lundgren sau Mickey Rourke. De asemenea, „The Expendables” va beneficia şi de contribuţia unora dintre cei mai apropiaţi actori ai regizorului Stallone. Este vorba despre Bruce Willis şi Arnold Schwarzenegger. Noul film al lui Sylvester Stallone va avea premiera în luna august.