Generalitat Valenciana și CeiMigra au publicat datele statistice privind populația de străini din Comunitatea Valenciană în primul trimestru al anului 2010, majoritatea datelor fiind de fapt din 2009.
Astfel procentul de străini în Comunitatea Valenciană se confirmă a fi de 17,46%, dintre aceștia puțin mai mult de jumătate fiind cetățeni ai UE. Cum putem observa, un procent semnificativ dintre străinii din Comunitatea Valenciană provine din țările bogate, din totalul de 889.340, un număr de 284.093 aparțin statelor dezvoltate din UE15. Concentrația cea mai mare de străini se găsește în Provincia Alicante ajungând la 24,15% datorită englezilor care obișnuies să se stabilească pe Coasta Albă.
Dacă în Spania, potrivit datelor din registrul municipal, românii sunt străinii cei mai numeroși, în Comunitatea Valenciană suntem depășiți de englezi. Sunt înscriși în registru 137.523 români și 141.470 englezi. Pe provincii, românii sunt străinii cei mai numeroși în Castellon (54.517) și Valencia (50.998) și sunt minoritari în Alicante.
În ceea ce privește nivelul de școlarizare, potrivit unor date publicate anterior, străinii au un nivel de școlarizare mai bun decât spaniolii. În vreme ce spaniolii au un procent de analfabeți de 2,47%, inmigranții sunt analfabeți numai în proporție de 1,78%. Diferența este și mai mare în ceea ce privește studiile universitare: numai 16,8% dintre spanioli dețin o diplomă, în timp ce printre imigranți 22,71% au terminat studii de acest nivel. Acest lucru nu-i ajută foarte mult pe imigranți, dovadă că la sfârșitul anului 2009 indicele de șomaj printre aceștia era de 29,70, în vreme ce la spanioli era de 16,8%.