Să trăieşti într-o ţară străină e un privilegiu, dar şi o sursă de nelinişte şi nemulţumire, mai ales când ţara de origine e România. Deseori temele din actualitatea românească şi felul în care se fac lucrurile în România, în general, produc exasperare şi până la urmă resemnare.
Nimeni nu emigrează de plăcere. Toţi o facem pentru că suntem nevoiţi sau pentru că vrem mai mult de la viaţă şi fără îndoială chiar obţinem. Ajungem aici, muncim orice, spălăm veceuri cu diploma de la facultate la păstrare şi la urma urmei ne simţim mult mai demni. Învăţăm să respectăm munca şi să apreciem valoarea câştigului.
România este înainte de toate ţara care nu le garantează cetăţenilor săi demnitatea cuvenită. Este incredibil, în acelaşi timp, cum restul celor care rămân acasă trăiesc cu câteva milioane de lei vechi pe lună, încercând să păstreze aparenţele şi aşa-zisa demnitate, demult pierdută.
Aşa cum o ştie şi un copil mic, peştele de la cap se împute şi România nu este o excepţie. Din păcate însă, emigrarea noastră nu are la origine politica unei persoane anume sau a unui partid. Noi am fost scuipaţi de România nesimţirii, pentru că această ţară, aşa cum arată ea acum, este un stat nesimţit, condus de o clasă de nesimţiţi. Nu e nici o urmă de patetism într-o asemenea afirmaţie. Logica e simplă. Oamenii care ne conduc provin din grupuri sociale numite partide politice, care de 20 de ani au fost proiectate, conduse şi sacrificate de oameni care înainte de 1990 erau ştabii comunismului. Aceşti oameni ştiau doar să mintă, să înşele şi să fure statul pe acordurile imnului naţional. După aşa-zisa Revoluţie, ei au excelat în ceea ce au învăţat înainte. Pentru ei, democraţia construită de ei a fost o şansă de a se dezvolta şi de a se extinde. De aceea, după 1990, partidele au fost pepiniera unor conduceri de stat incompetente şi anti-cetăţeneşti. Oamenii care ne conduc nu sunt doar răi şi corupţi, pentru că mulţi dintre aceştia găsim în orice ţară, dar la noi oamenii politici, majoritatea lor, sunt inculţi şi prost crescuţi. Mulţi dintre ei au ajuns acolo unde sunt direct de la coada vacii, cum se spune. Unii nu sunt în stare să formuleze o frază, darămite să mai aibă opinii politice. Ei sunt nesimţiţii şi asta nu este o pledoarie pentru cei care duc politica anti-parlament, pentru că şi ei provin din aceeaşi matcă.
Unii dintre ei au fost bugetari, parlamentari, asistenţi, analişti pe la Parlament, toată viaţa lor. Sunt larvele unui sistem care există doar pentru supravieţuirea lor. Doar cine este ca ei poate supravieţui în România.
De aceea, acum este atât de uşor pentru parlamentarii români să scumpească într-un mod neruşinat taxele consulare şi ne pot spune că taxele cresc din cauza inflaţiei. Se face însă o mare confuzie între inflaţia inexplicabilă pe timp de criză din România şi deflaţia din ţările occidentale, ca urmare a scăderii consumului. Pentru România, însă, o astfel de explicaţie este deja prea mult. Cetăţenii României nu merită să fie informaţi şi nu merită să ştie ce fac alţii cu banii lor, pentru că ei sunt sub anestezie de 20 de ani. Ironia sorţii face ca imnul naţional să se numească „Deşteaptă-te române„.