Guvernul a decis că tinerii de peste 18 ani, care nu se prezintă în termen de şase luni după împlinirea vârstei pentru a fi luaţi în evidenţă la centrele militare, vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100 şi 300 de lei.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a precizat că aceste amenzi sunt modice, şi au fost determinate de numărul scăzut al tinerilor care s-au prezentat, în ultimii ani, la centrele militare. Aceste sancţiuni există în toate statele membre NATO, unde serviciul militar nu este obligatoriu.