Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac I, judeţul Arad, au depistat douăzeci și șase de cetăţeni din Siria și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un mijloc de transport încărcat cu substanțe chimice (acid clorhidric), cu scopul de a ajunge în diferite state din vestul Europei.
În cursul acestei dimineți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii,substanțe chimice pe ruta Turcia- Germania.
În urma efectuării controlului, polițiștii de frontieră au observat că sigiliul remorcii era rupt, fapt pentru care au efectuat controlul amănunțit al semiremorcii, unde au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, douăzeci și șase de cetăţeni străini.
Persoanele depistate au fost preluate și transportate la sediul instituţiei pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că douăzeci și cinci sunt din Siria și un cetățean din Turcia.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, la finalizarea acestora urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: TIR încărcat cu substanțe chimice oprit la Nădlac. 26 de cetăţeni străini depistaţi ascunși