Consiliul Mediului Înconjurător din Toledo atrage atenţia populaţiei că în această vară nivelul de ozon din aer ar putea atinge niveluri nocive pentru sănătate. Autorităţile explică faptul că, pe lângă beneficiile pe care le are existenţa stratului de ozon în atmosferă, această substanţă poate fi periculoasă pentru organismul uman atunci când se regăseşte în aerul respirabil, fiind un iritant al căilor respiratorii.
De aceea, reprezentanţii Consiliului Mediului Înconjurător atrag în special atenţia persoanelor care sunt predispuse la diferite afecţiuni respiratorii, să limiteze activităţile petrecute în aer liber în primele ore ale după amiezii. Grupurile de persoane considerate a fi mai sensibile la efectul negativ al nivelului ridicat de ozon sunt: persoanele cu afecţiuni pulmonare (astm, bronşită cronică), copiii, adulţii care realizează activităţi îndelungate în aer liber şi orice persoană care are o sensibilitate specială a căilor respiratorii.
Deşi, deocamdată nu au fost depăşite nivelurile de alertă, specialiştii recomandă limitarea activităţilor din primele ore ale după amiezii în zilele extrem de călduroase şi însorite.