„Toți românii, oriunde s-ar afla, au privirea întoarsă către țară”

Interviu cu ministrul delegat al Românilor de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici.

– Ce face un actor în politică? Pentru că, vrând-nevrând, prezența dvs. în acest aparat administrativ este insolită și mulți au spus, când ați fost numit, “un actor…?” Cum vă împăcați cu dificultățile noului statut, trecerea de la sfera artistică în mijlocul atenției publice, unde randamentul este altfel?
– Shakespeare spunea că “lumea toată e o scenă și noi toți suntem actori care trecem pe această scenă”. Parafrazând această replică celebră, pot să vă spun că am schimbat un teatru cu alt teatru și că, la fel ca orice teatru, are roluri mai bune, mai puțin bune, actori mai buni, mai puțin buni, mai talentați sau mai puțin talentați. Eu sper să fiu măcar la fel de bun actor pe această scenă cum am fost pe scena teatrului clasic, dar sigur că diferența este radicală: dacă eu, ca actor pe scenă, ratam un rol, era mai puțin grav, aveam, poate, mai puține aplauze sau nu aveam simpatie prea multă din partea celor din sală. Pe această scenă, însă, nu numai că trebuie să îmi scriu singur textele, dar trebuie să fiu foarte atent la ceea ce spun, pentru că valoarea fiecărui cuvânt devine cu totul alta și, câteodată, de ceea ce spun poate să depindă ceva, ceva mult mai important decât un rol ratat într-un spectacol. Dar am intrat cu totul în acest personaj, îl iubesc foarte tare, descopăr o cu totul altă lume, un cu totul alt teatru și sigur, utilizez experiența mea de actor și de manipulator al cuvintelor, în sensul pozitiv, pentru a folosi acele cuvinte simple, pe care oricine le poate înțelege. Întotdeauna e foarte importat când luăm o hotărâre să știm să o punem în pagină, pentru că aceeași hotărâre pusă în pagină într-un anume fel are un anume impact, și pusă în pagină într-un mod mai puțin reușit, poate avea un impact dezastruos, chiar dacă hotărârea este bună. Comunicarea este foarte importantă, comunicativitatea este foarte importantă. A ști să găsim acele cuvinte pentru acea persoană este un apanaj al actorului și e adevărat, aici am un atu față de alți colegi din Guvern, pentru că asta am învățat. Eu trăiesc din cuvinte de o viață întreagă, deci încerc să folosesc aceste aptitudini, învățate în facultate și acumulate prin experiență de mult timp, pentru ca ceea ce am de făcut ca ministru al Românilor de Pretutindeni să poată fi pus în pagină, în sensul în care oricine ar citi acea pagină să poată să înțeleagă despre ce este vorba și să vadă că nu sunt numai cuvinte, ci propuneri și soluții care să genereze ceva. Important e să rămână ceva, să continuăm ce au început bine alții, dar și să nu mai facem aceleași greșeli, fie noi, fie alții ca noi și să putem să spunem că după ce ne vom termina misiunea, cel sau cea care va veni să poată continua ce am început. Cred că asta e cel mai important.
– Ce vă motivează cel mai mult în această funcție de ministru al Românilor de Pretutindeni? E o funcție fără prea multă putere, nici bugetul nu e impresionant, astfel încât să vă dea prea mult libertate de acțiune. Ce v-ar plăcea să realizați în perioada cât ocupați această funcție?
– Mă motivează, în primul rând, premierul României, care mi-a propus această funcție. După o viață de 22 de ani trăiți în Franța, sigur că eram, poate, cel mai potrivit pentru a ști cu ce se mănâncă românul de pretutindeni, deci încrederea pe care mi-a acordat-o mă motivează foarte tare. Sunt obligat să nu îl dezamăgesc, așa cum sunt obligat să nu-i dezamăgesc pe toți acești români pe care i-am întâlnit și care au încredere în mine, pentru că m-au înțeles când le-am vorbit și că au înțeles că nu se poate face orice. Sau, cel puțin, nu putem face toate lucrurile încă. Dar încercăm să le facem mai bine.
Mă mai motivează foarte tare și faptul că toți românii aflați dincolo de granițele României au, fiecare, o problemă fie personală, fie legată de locul lor de muncă… Problemele românilor din ceea ce numim diasporă sunt diferite de cele ale românilor din teritoriile istorice, cetățeni de origine română ai statelor din jurul României, care sunt în permanență agresați spiritual, cultural, pentru că unii dintre cei din jurul lor încearcă să șteargă cu buretele continuitatea românească și această existență și permanență a românilor, de o parte sau de alta a frontierelor, de-o parte și de alta a Prutului și așa mai departe. Toți acești oameni, când mă întâlnesc cu ei, își agață, poate, ultimele speranțe de mine și de ceea ce aș putea face eu pentru ei. Sigur că nu pot să fac singur, dar din fericire fac parte dintr-un guvern care colaborează în permanență și vrea să schimbe lucrurile. De altfel, se și vede. Încercăm să și reparăm foarte multe stricăciuni făcute de-a lungul anilor și e greu să repari tot în doi ani. Drumul e lung și greu, dar oamenii trebuie să capete încredere. Eu când văd că acești oameni cred în mine, acest lucru mă motivează foarte tare să nu îi dezamăgesc nici pe ei și să le pot spune mâine sau poimâine: ați văzut, împreună am putut să facem ceva care este bun pentru voi, pentru noi, pentru români în general.
– Poate fi acest împreună cea mai mare problemă a românilor de acasă, a celor din străinătate? A se uni, a contribui la un proiect comun pare a fi dificil de atins, dacă ne gândim la emigrația economică masivă din ultimii ani și apartenența la România este clamată, de multe ori, într-un mod patriotard, fără consistență, unii au privit înapoi cu mânie, alții cu indiferență. Este rămânerea în spațiul cultural, intelectual românesc o problemă, un pericol pentru diaspora?
– Nu, dimpotrivă. A nu uita care ne sunt rădăcinile, a nu uita de unde am plecat, știind cu toții, indiferent de cât de morocănoși am fi, sau de ranchiunoși sau cât de mult am critica ce s-a întâmplat înainte, mai devreme sau mai târziu noi toți ne vom întoarce la vatră, acolo de unde am plecat. Expresia m-a tras ața acasă cred că nu o mai are nici un popor decât cel românesc. Așa cum eu am revenit în țară după 22 de ani, mi se pare la fel de normal ca și alții să o facă. Toți românii, oriunde s-ar afla, au privirea întoarsă către țară, indiferent cât de bine le-ar fi sau oricât de rău. Nu degeaba exista versurile fie pâinea cât de rea, tot mai bună în țara mea. Nu trebuie să devină o emblemă sau un motto, pentru că trebuie să ne gândim la ce putem face pentru România, apoi să întrebăm ce poate face România pentru noi, parafrazându-l pe John Kennedy cu celebra sa replică. A fi român nu e o fatalitate și nimeni nu a reușit, de-a lungul secolelor, să ne șteargă de pe fața pământului, să șteargă entitatea românească, spiritualitatea românească și să ne facă să punem genunchiul jos. Au încercat, dar n-au reușit. Marin Sorescu spune aceste spice de grâu care sunt, poate, lăncile oștii lui Darius, care a trecut pe aici și aici a rămas, pentru că nu au rămas decât lăncile. Tot așa, orice imperiu care a venit și a încercat să ne șteargă identitatea, prin diverse metode, mai mult sau mai puțin belicoase sau psihologice…
– Mulți români se simt divizați, cei din Spania trăiesc într-o societate heterogenă, părinții nu au grijă ca micuții să meargă la cursurile de limba română.
– Asta e o mare problemă…
– Amestecul de cuvinte spaniole cu cele românești…
– Asta e normal, mi s-a întâmplat și mie când locuiam în Franța și, când vorbeam cu mama, îmi căutam cuvintele. E firesc, problema nu e asta, problema e atunci când un fotbalist pleacă din țară și nu mai știe după trei luni cum se spune asta la voi, la România. Sunt excepții care confirmă regula. Diviziunile dintre noi, românii sunt contraproductive și nesănătoase. Este unul din lucrurile cu care mă lupt pe unde merg, să-i conving pe românii noștri că nu asta este soluția. Toți avem același scop și același sens: să fim împreună ca să fim o forță și să se țină cont de noi, oriunde ne-am afla. România și-a câștigat un drept în Europa, deci toți românii au drepturi și obligații egale cu orice cetățean al Europei. Aceste diviziuni trebuie să dispară, iar dacă nu dispar, să încercăm să le aplanăm, va fi un mare salt înainte.
– Se vorbește despre un posibil congres al românilor din străinătate, în urma căruia să fie aleși niște reprezentanți care să aibă prerogative în cadrul statului român. Despre ce este vorba?
– Este o dorință a mea, aș vrea să facem un prim congres al românilor de pretutindeni. Legea există demult, din 2007, Parlamentul va finanța acest congres, iar DRRP a făcut procedura pentru acest congres, care va fi un test pentru a ne găsi reperele și a putea merge mai departe. Acest congres va putea fi un catalizator care, pe de o parte, să elimine diferențele și orgoliile care ne despart, iar pe de alta, să creeze o legătură oficială și directă cu structurile statului român.
– Vor exista reprezentanți ai românilor din Spania?
– Da, eu încerc să le spun tuturor să se responsabilizeze, să se facă liste cu cei mai reprezentativi oameni. Nu va fi mulțumită niciodată toată lumea, asta e firea umană, dar cu cât suntem mai aproape de reprezentativitatea românilor de pretutindeni, cu atât vom fi mai aproape de soluții și lucrurile se vor aranja și vor intra într-un ritm normal cu timpul. Sper să îl începem anul acesta. Sunt în legătură permanentă cu Valeriu Zgonea, președintele Parlamentului României, tocmai pentru a putea pune la punct modalitățile tehnice de organizare. Lucrăm intens, sper să îl facem spre sfârșitul anului, dacă nu vom reuși anul acesta, îl vom face anul viitor, cu siguranță.
– Să vă întreb despre bani: este posibil ca o parte din taxele consulare sau din banii trimiși în țară, așa cum propun mulți români de aici, să fie destinați unui fond pentru sprijinul comunității și activității asociațiilor? Se poate găsi un ecou la acest mesaj în cadrul Guvernului României?
– Sincer, nu cred, pentru că există suficiente structuri, între și cea pe care o conduc, DRRP, care se ocupă cu finanțarea proiectelor culturale, de educație etc. pentru comunitățile românilor din străinătate. Nu cred că asta este soluția, ci poate fi găsită prin diferite proiecte, unele care pot primi finanțare de la DRRP, altele cu finanțări europene, locale, pe regiuni. Eu sunt în contact cu oficialități din Spania și din Italia tocmai pentru a găsi modalități de orientare a anumitor fonduri pentru sprijinirea asociațiilor românești. Știu că în Spania se practică deja la nivel local, în mai multe regiuni, primăriile ajută fie cu bani, fie cu locuri de desfășurare a activității, fără să ceară chirie. Noi vrem să dezvoltăm asta, să facem cât mai mult, pentru ca toți românii să se regăsească într-un proiect, într-o reușită, care să fie a noastră, să ne reprezinte ca popor. Suntem un popor important, care trebuie să țină fruntea sus. Asta o spun tuturor: să uităm vorba capul plecat, sabia nu-l taie. Mândri că suntem români, chiar dacă a fost un slogan politic, este o frază care ne aparține fiecăruia dintre noi și în care trebuie să credem. Trebuie să fim mândri că suntem români. Avem toate motivele!