În data de 01.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 69.524 de persoane, dintre care 7.365 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11 % faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.047 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 10,8%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.480 cetăţeni ucraineni (scădere cu 11,2%).
De la declanşarea acestei crize, până la data de 01.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 603.120 cetăţeni ucraineni.
În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români pana la capacitate maximă.
Măsuri similare de întărirea controlului și supraveghere sporită au fost dispuse şi la frontiera terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.