În data de 12.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.902 de persoane, dintre care 16.676 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 2 % faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 7.203 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 8,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 7.789 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 2,6 %).
De la declanşarea acestei crize, până la data de 12.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 397.542 cetăţeni ucraineni.
În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români pana la capacitate maximă.
Măsuri similare de întărirea controlului și supraveghere sporită au fost dispuse şi la frontiera terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.