In noaptea de sambata (29 octombrie) spre duminica (30 octombrie), ceasurile se dau inapoi, ora 4.00 devenind ora 3.00, in Romania, iar in Spania, ora 3.00 devine ora 2.00. In ultima duminica din luna octombrie se incheie orarul de vara, care debuteaza in ultima duminica a lunii martie.
Trecem astfel la orarul de iarna. O directiva europeana din anul 2001 obliga toate statele membre ale UE sa modifice orarul de doua ori pe an, in ultima duminica a lunii martie si ultima duminica a lunii octombrie. Autoritatile Uniunii Europene au decis ca modificarea orarului sa se realizeze simultan, deoarece pana de curand fiecare tara trecea la ora de iarna sau de vara dupa reguli proprii, ceea ce crea probleme de transport intre state, mai ales in reteaua de cai ferate.
Agerpres.ro noteaza ca prin introducerea orei de vara s-a urmarit sa se beneficieze cat mai mult de lumina naturala a Soarelui si sa se reduca folosirea luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, in 1784, aceasta metoda, dar a fost aplicata, pentru prima data, in timpul Primului Razboi Mondial, in 1916, de cateva tari din Europa. Au urmat ani in care introducerea orei de vara a fost propusa de mai multe ori, dar respinsa.
Pentru o perioada mai indelungata a fost aplicata in SUA, in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, intre 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945. Exista opinii conform carora schimbarea de ora afecteaza in mod negativ sanatatea, atat la oameni, cat si la animale, si poate provoca modificarea somnului.
Un raport oficial al Comisiei Europene arata, insa, ca modificarea orarului are beneficii pentru agricultura si pentru economia energiei. Totusi, exista specialisti care cred ca organismul uman nu sufera din cauza trecerilor de la un orar la altul si ca nici economia de energie nu este atat de mare precum se spune.