Doi bărbaţi şi o femeie de naţionalitate română şi cu vârste cuprinse între 19 şi 23 de ani au murit într-un accident rutier petrecut astăzi în regiunea La Rioja. Cei trei, stabiliţi în provincia Zamora, au decedat în urma ciocnirii dintre două camioane şi un autoturism. Accidentul a avut loc în apropierea localităţii Grañón, potrivit Gărzii Civile de Trafic, citată de EFE. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 15. Cei trei români călătoreau într-un autoturism spre Logroño, pe drumul N-120 şi se pare că la un moment dat şoferul acestuia a încercat o depăşire neregulamentară. Din faţă venea un camion de mare tonaj care se îndrepta spre Burgos, iar coliziunea nu a mai putut fi evitată. După acest prim impact, un alt camion, cu număr de Portugalia, a lovit lateral autoturismul în care se aflau cei 3 români. Autoturismul a fost distrus în aşa măsură încât serviciile de intervenţie au fost nevoite să apeleze la tehnologia de descarcerare.
În urma accidentului au murit pe loc şoferul autoturismului D. I. de 20 de ani şi ceilalţi doi pasageri, tânăra V. G. de 19 ani şi Ionuţ I. de 23 de ani. Toţi erau stabiliţi într-o localitate din regiunea Benavente, provincia Burgos. Şoferii celor două camioane nu au suferit răni în urma accidentului. Corpurile neînsufleţite ale tinerilor au fost depuse la Institutul de Medicină Legală din Logroño.