Un adult și doi copii în vârstă de 6 și de 8 ani, din aceeași familie, au murit luni într-un accident rutier produs în regiunea Navarra, în nordul Spaniei.
Mașina în care se aflau cele 6 persoane, de naționalitate română, a ieșit de pe carosabil în apropiere de localitatea Lantz (N 121-A) și s-a răsturnat pe câmp, după ce s-a lovit de un copac.
În urma accidentului, trei pasageri au murit, iar restul au suferit răni grave.
O femeie a fost dusă de urgență la spital, cu elicopterul, iar alta a suferit leziuni în zona toracică, în timp ce alt pasager, minor, a scăpat nevătămat.
Potrivit presei locale, românii se întorceau din vacanța pe care ar fi petrecut-o în România și se îndreptau spre Pamplona.
Poliția încearcă să afle cauzele accidentului care s-ar produs în condiții de vizibilitate bună și fără să existe deocamdata indicii privind implicarea unui alt autovehicul.
{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}